Nume
Parola
Vizualizări: 4759
Ministrul Iurie Leancă s-a întâlnit cu diaspora moldovenească din Italia
25 Noiembrie 2009 — Unul din obiectivele principale ale  vizitei de lucru pe care Ministrul Iurie Leancă a întreprins-o în Italia  l-a constituit cunoaşterea mai în de aproape a condiţiile de muncă şi de trai, precum şi a doleanţelor compatrioţilor noştri aflaţi în această ţară.  La Roma, şeful diplomaţiei moldoveneşti s-a întâlnit cu reprezentanţi ai comunităţilor de moldoveni din diferite regiuni ale Italiei. Întâlnirea a fost precedată de o intervenţie telefonică a Ministrului alăturată adresării video a Premierului Republicii Moldova, Vlad Filat, cu ocazia întrunirii comunităţii moldovenilor din nordul ţării desfăşurată în oraşul Rovereto.

Iurie Leancă  a prezentat situaţia la moment din Republica Moldova şi a dat asigurări privind totala susţinere din partea noii guvernări a compatrioţilor noştri aflaţi peste hotare.  Ministrul a informat despre acţiunile întreprinse de Guvern în vederea facilitării revenirii în patrie a moldovenilor, inclusiv stimularea creării întreprinderilor mixte moldo-italiene şi crearea unor condiţii adecvate pentru investirea în afaceri. El a îndemnat comunităţile de moldoveni să menţină un dialog permanent cu autorităţile Republicii Moldova în vederea identificării soluţiilor pentru depăşirea dificultăţilor cu care se confruntă.

Reprezentanţii diasporei au abordat tranşant problemele pe care sunt nevoiţi să le surmonteze, au opinat despre modalităţile de îmbunătăţire a comunicării cu Ambasada de la Roma şi consulatul RM de la Bologna. Au fost formulate propuneri privind menţinerea legăturii spirituale cu ţara, inclusiv prin diversificarea şi îmbunătăţirea calităţii emisiunilor TV.

Ministrul a răspuns la întrebările celor prezenţi la întâlnire şi a dat asigurări că doleanţele exprimate vor fi studiate cu atenţie, iar autorităţile de resort vor întreprinde măsurile de rigoare pentru a le da curs.

În acelaşi context tematic, Iurie Leancă a avut o întrevedere cu Michele Rizzi, Vicepreşedintele Asociaţiei Creştine a Muncitorilor Italieni (ACLI) şi Preşedintele Patronatelor ACLI.  În semn de recunoaştere a ajutorului cotidian masiv  pe care  ONG-ul respectiv îl acordă  compatrioţilor noştri aflaţi în Italia, la începutul anului viitor la Chişinău va fi deschis un oficiu ACLI care va avea drept scop principal asistenţa calificată pentru cetăţenii moldoveni care emigrează în Italia sau revin în patrie.

Direcţia Mass-Media şi Relaţii cu Publicul