Vizualizări: 1925
Prim-ministrul Vladimir Filat a prezentat priorităţile noului Guvern al Republicii Moldova instituţiilor europene
30 Septembrie 2009 — Vizita de două zile la Bruxelles a dlui Vladimir FILAT, Prim-ministru al Republicii Moldova a început cu o întrevedere cu Secretarul General-adjunct NATO, Claudio BISONGIERO. Referindu-se la perspectivele cooperării RM-NATO, dl FILAT a subliniat interesul pentru dezvoltarea cooperării practice cu Alianţa Nord-Atlantică în conformitate cu IPAP (Planul Individual de Acţiuni al Parteneriatului Republica Moldova - NATO). Prim-ministrul Republicii Moldova a dat o apreciere înaltă sprijinului NATO în implementarea reformelor în domeniul securităţii şi apărării, abordînd totodată posibilitatea extinderii acestuia. La rîndul său, înaltul oficial NATO a remarcat susţinerea Alianţei pentru neutralitatea Republicii Moldova relevînd, totodată, poziţia fermă a NATO privind retragerea muniţiilor şi trupelor străine de pe teritoriul Republicii Moldova. Dl Claudio BISONGIERO a apreciat, de asemenea, participarea a 5 elicoptere moldoveneşti în misiunile umanitare cu mandat al ONU din Afganistan, ceea ce reprezintă o contribuţie netă la consolidarea stabilităţii şi securităţii internaţionale.
Intensificarea cooperării bilaterale multidimensionale cu Regatul Belgiei, promovarea priorităţilor RM în relaţiile sale cu UE, în speţă negocierea Acordului de Asociere şi iniţierea dialogului privind liberalizarea regimului de vize, inclusiv în contextul viitoarei Preşedinţii belgiene a UE au format agenda discuţiilor Prim-ministrului RM cu omologul său belgian, care a manifestat deschidere pentru sprijinirea autorităţilor RM în realizarea acestor obiective.
Întrevederile cu Comisarul pentru Economie şi Finanţe şi cu Directorul General pentru Asistenţă al UE s-au axat pe măsurile pe care Guvernul îşi propune să le întreprindă pentru contracararea efectelor negative ale crizei economice şi financiare care a afectat RM. Reprezentanţii Comisiei Europene au exprimat disponibilitatea instituţiilor UE de a acorda sprijin financiar RM atît în cadrul Programelor de Asistenţă pentru reformele sectoriale, cît şi sub formă asistenţei macro-financiare corelată cu sprijinul Fondului Monetar Internaţional.
Discuţiile dlui FILAT, Prim-ministrul Republicii Moldova cu dl Jerzy BUZEK, Preşedintele Parlamentului European au vizat perspectivele relaţiilor de ansamblu, RM-UE şi în mod special consolidarea cooperării pe dimensiunea parlamentară între RM şi UE, inclusiv valorificarea oportunităţilor oferite de Parteneriatul Estic. Remarcînd importanţa deosebită acordată realizării obiectivului de integrarea europeană, dl FILAT a accentuat că eforturile Guvernului în această direcţie vor fi caracterizate de acţiuni concrete şi consistente.
La finele zilei, Prim-ministrul RM a avut o prezentare a priorităţilor noului Guvern în cadrul Comitetului pentru Afaceri Externe a Parlamentului European, urmată de o sesiune de întrebări – răspunsuri. Parlamentarii europeni au salutat instaurarea în RM a unei Guvernări democratice, normalizarea relaţiilor bilaterale cu România, inclusiv abolirea regimului de vize pentru cetăţenii români, angajamentul pentru implementarea reformelor în diverse domenii în conformitate cu standardele europene, exprimîndu-şi în egală măsură sprijinul pentru aprofundarea relaţiilor de cooperare RM-UE şi oferirea cetăţenilor moldoveni posibilităţii de a călători liber în spaţiul UE.
Serviciul de presă al Guvernului RM

Autor: Administrator
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2275
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33