Vizualizări: 1917
Preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii cu privire la Guvern
Chisinau, 21 Septembrie 2009 — Legea organică adoptată prevede un şir de modificări la Legea nr. 64-XII din 31 mai 1990 cu privire la Guvern.
Potrivit acesteia, Guvernul va fi format din 16 ministere – Ministerul Economiei, Ministerul Finanţelor, Ministerul Justiţiei, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Ministerul Apărării, Ministerul Construcţiilor şi Dezvoltării Regionale, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Ministerul Mediului, Ministerul Educaţiei, Ministerul Culturii, Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Tineretului şi Sportului, Ministerul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor – şi alte 8 autorităţi administrative centrale: Biroul Naţional de Statistică, Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru, Biroul Relaţii Interetnice, Serviciul Grăniceri, Agenţia „Moldsilva”, Agenţia Rezerve Materiale, Agenţia Turismului, Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei.
De asemenea, va fi instituită Cancelaria de Stat, care va avea următoarele responsabilităţi „Asigurarea organizării activităţii Guvernului, stabilirea cadrului general pentru definirea priorităţilor Guvernului, asigurarea suportului metodologic şi organizatoric pentru sistemul de planificare, elaborare şi implementare a politicilor publice la nivelul ministerelor şi al altor autorităţi administrative centrale, monitorizarea implementării Programului de guvernare, prezentarea materialelor analitice şi informaţionale, pregătirea proiectelor de hotărâri, ordonanţe şi dispoziţii, precum şi verificarea executării hotărârilor, ordonanţelor şi dispoziţiilor”.
Potrivit art. 31, „Cancelaria de Stat este condusă de ministrul de stat, care este membru al Guvernului. Cancelaria îşi desfăşoară activitatea în baza regulamentului aprobat de Guvern. Structura, statul de personal şi asigurarea social-materială a funcţionarilor Cancelariei de Stat se stabilesc de Guvern în baza principiului oportunităţii, iar condiţiile de retribuire a muncii – în conformitate cu prevederile legale în domeniu.
Finanţarea cheltuielilor de întreţinere a Cancelariei de Stat se efectuează în limita mijloacelor bugetare aprobate de Parlament pentru Guvern.”
Guvernul, în termen de o lună, va reorganiza structura organelor centrale de specialitate ale administraţiei publice conform prezentei legi şi va prezenta Parlamentului propuneri privind aducerea legislaţiei în vigoare în concordanţă cu prezenta lege.
Secţia Relaţii cu mass-media a Parlamentului Republicii Moldova

Autor: Administrator
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2275
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33