Nume
Parola
Vizualizări: 3613
Flagrant de mituire a unui poliţist
Chisinau, 20 August 2009 — Corupţia pentru orice stat este similară cancerului. Acest viciu poate afecta toate sferele statului şi comunităţii: justiţia, economia, medicina, învăţământul etc. Trăim şi activăm într-o societate tranzitară, în care valorile general umane nu întrec nivelul care i-ar permite persoanei să conştientizeze că orice act corupt este o lovitură adusă întregii comunităţi şi însăşi statului.
Astfel, Ministerul Afacerilor Interne nu rămâne pasiv faţă de fenomenul corupţiei, se întreprind paşi serioşi pentru stoparea şi minimalizarea efectelor negative ale acestui gen de activitate asupra statalităţii. Zilnic se depistează şi se documentează cazuri de corupţie pasivă şi dare de mită.

O nouă încercare de mituire a unui poliţist a fost rezolvată printr-un flagrant organizat pe parcursul săptămânii trecute, de poliţiştii de la Direcţia poliţiei transporturi (DPT) a MAI. Un tânăr a încercat să îi dea mită unui poliţist ca să-l scape de un dosar penal, dar ghinion.
Acum două săptămâni, DPT a reţinut un tânăr, în vârstă de 24 de ani, suspectat de introducerea ilicită în ţară a şase automobile de model „BMW” cu numere de înmatriculare din R. Lituania. Ca rezultat al cercetărilor de specialitate s-a stabilit că unităţile de transport menţionate nu dispuneau de careva acte ce confirmă trecerea frontierei de stat, precum şi de dreptul de folosinţă şi exploatare pe teritoriul Republicii Moldova. Pentru a scăpa de pedeapsă suspectul a încercat să intre în cârdăşie cu poliţiştii.

Deşi oamenii legii acumulase deja probe suficiente pentru a porni o urmărire penală în privinţa suspectului în baza articolului 248 Cod Penal al R. Moldova, tipul a decis că cea mai bună cale de a ieşi basma curată e de a băga şpagă ofiţerului de urmărire penală.

Astfel, acesta a fost prins la finele săptămânii trecute, chiar în biroul de serviciu, în momentul, în care propunea poliţistului 1000 de euro şi 700 de dolari pentru soluţionarea problemei. Paradoxal, dar, intenţionând să scape de o cauză penală, bărbatul se va alege încă cu una. Acţiunile lui sunt calificate drept “corupere activă”. Potrivit legislaţiei, suspectul este pasibil de până la 5 ani de puşcărie.

Reiterăm, priorităţile de perspectivă a MAI în activitatea anticorupţie constituie: continuarea colaborării cu societatea, diminuarea efectelor corupţiei asupra sectorului privat; sporirea credibilităţii societăţii faţă de poliţie şi încurajarea populaţiei privind colaborarea cu organele poliţiei; asigurarea transparenţei şi informarea populaţiei despre activitatea anticorupţie a poliţiei; instituirea unor garanţii eficiente reale pentru persoanele, ce cooperează cu autorităţile statului în domeniul prevenirii şi combaterii corupţiei.
 
Centrul de presă al MAI