Nume
Parola
Vizualizări: 902
Prim-ministrul Zinaida Greceanîi a avut o întrevedere cu asistentul adjunct al secretarului de stat al SUA, David Merkel
Chişinău, 8 Octombrie 2008 — Statele Unite sînt conştiente de necesitatea extinderii proiectelor derulate în Republica Moldova de o manieră care să contribuie la aprofundarea relaţiilor bilaterale moldo-americane şi avansarea relaţiilor cu Uniunea Europeană, a declarat oficialul american în contextul discuţiilor asupra posibilităţilor de a urgenta semnarea programului de finanţare deplină Compact cu Corporaţia americană Provocările Mileniului (MCC). În lumina viitoarelor alegeri, parlamentare în Republica Moldova şi prezidenţiale în Statele Unite, părţile şi-au exprimat convingerea că relaţiile bilaterale vor rămîne la fel de bune. David Merkel a menţionat importanţa unor alegeri libere şi democratice pentru Republica Moldova, inclusiv din punctul de vedere al reflectării campaniei electorale în presă. Corectitudinea procesului electoral, care ar reflecta cu adevărat expresia voinţei poporului, va influenţa inclusiv calitatea climatului investiţional în Republica Moldova, a menţionat Merkel. Continuitatea relaţiilor bilaterale, indiferent de evoluţiile politice, este foarte importantă pentru Republica Moldova, a declarat Prim-ministrul Zinaida Greceanîi, menţionînd că Guvernul este gata să asigure transparenţa în derularea campaniei electorale şi a procesului de alegeri propriu-zis. „Guvernul va depune toate eforturile pentru asigurarea stabilităţii macroeconomice şi va continua implementarea proiectelor începute, dar în acelaşi timp va pregăti un pachet de reforme ce ar putea fi implementate de următorul Guvern”, a spus Zinaida Greceanîi. În acest sens, Prim-ministrul a menţionat că reformele începute recent, printre care legislaţia privind liberalizarea economiei, deja dau rezultate, volumul investiţiilor străine fiind în continuare în creştere, iar datorită eforturilor Guvernului şi a Băncii centrale a fost încetinit ritmul de creştere a inflaţiei. În contextul problematicii transnistrene, părţile au reconfirmat ataşamentul pentru formatul de negocieri 5+2 de soluţionare a diferendului transnistrean, David Merkel exprimîndu-şi regretul că partea transnistreană nu a participat la reuniunea în format 5+2, ce urma să se desfăşoare pe 7-8 octombrie la Viena. Oficialul american a exprimat disponibilitatea Statelor Unite de a coopera cu Federaţia Rusă în vederea găsirii unei soluţii pentru conflictul transnistrean care să satisfacă interesele Republicii Moldova. Serviciul de presă al Guvernului