Nume
Parola
Vizualizări: 6317
AVERTISMENTELE PRIVIND DAUNA FUMATULUI
Chişinău, 28 Mai 2009 — Consumul de tutun este unul din factorii principali ce duc la deces şi care poate fi prevenit. Peste 5 milioane de oameni mor anual în lume în rezultatul consumului de tutun — această cifră este mai mare decît decesurile în urma HIV/SIDA, malariei şi tuberculozei luate împreună. Aproape jumătate din fumători vor muri în urma maladiilor cauzate de tutun. Totodată şi persoanele nefumătoare sunt supuse pericolului prin fumatul pasiv. Ziua mondială fără tutun, marcată anual la 31 mai, are în anul curent genericul „Avertismentele despre dauna tutunului sănătăţii.” Companiile producătoare de tutun cheltuiesc anual zeci de milioane de dolari pentru ca noii consumatori de tutun să devină dependenţi de produsele lor, iar cei care deja fumează, să nu se dezică de acest obicei dăunător. Cu ajutorul campaniilor publicitare, utilizînd design foarte bine definit al ambalajului, industria producătoare de tutun continuă să sustragă atenţia de la consecinţele letale ale consumului produselor de tutungerie. Avertizarea populaţiei despre riscul real al consumului de nicotină, ce provoacă o dependenţă puternică, poate micşora substanţial răspîndirea acestui viciu. Plasarea avertismentelor privind dauna tutunului pentru sănătate este o strategie simplă, ieftină şi efectivă, ce poate micşora considerabil consumul de tutun şi poate salva vieţi. Cercetările au demonstrat că avertismentele efective despre dauna tutunului, îndeosebi cele care conţin imagini grafice, motivează fumătorii să abandoneze fumatul şi reduc atractivitatea tutunului pentru cei ce încă nu au devenit dependenţi. Tot mai multe ţări prezintă grafic pe ambalajele produselor din tutun pericolul consumului acestui produs. Aceasta se realizează conform prevederilor Convenţiei Cadru a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii privind controlul Tutunului, care cere, inclusiv, utilizarea pachetul tehnic auxiliar de ajutor, elaborat de OMS. În pofida acestui fapt, 9 din 10 persoane locuiesc în ţările unde avertismentele privind dauna produselor din tutun pentru sănătate nu includ obligatoriu imagini. Imaginile privind pericolul fumatului plasate pe ambalajul ţigărilor reduc atractivitatea generală a acestora. Aceasta este o funcţie importantă, cu atît mai mult că noii consumatori sunt, de regulă, tinerii, care sunt puternic influenţaţi de publicitatea pro-fumat, prezentă atît în stradă, cît şi în diverse produse media, precum şi percepţia formată în rîndul tinerilor că ”a fuma” este normal sau la modă. Pentru tineri fumatul este mai periculos deoarece ei devin mai repede dependenţi de nicotina, iar riscul apariţiei unei boli corelate cu tabagismul este cu atît mai înalt, cu cît a început mai devreme fumatul. Astfel, principala modalitate de prevenire a consumului de tutun de către tineri este informarea acestora despre dauna şi consecinţele grave ale fumatului. Informarea şi educarea tinerilor va fi cu succes numai dacă va avea loc pe toate căile, atît în familie, cît şi în şcoală, în comunitate şi prin intermediul canalelor mass-media. Toate produsele din tutun, independent de calitatea lor, conţin mai multe substanţe chimice nocive, care prin sînge, afectează organismul şi schimbă metabolismul în celulele nervoase, dereglează funcţia centrelor vitale responsabile de respiraţie şi activitatea cardio-vasculară. Oxidul de carbon, plumbul, arseniul, poloniul şi altele substanţe care se conţin în fumul de tutun, nimerind în organism, slăbesc memoria, atenţia, îl fac pe om mai nervos, excitabil, micşorează rezistenţa organismului la diferite infecţii. Numărul de bolnavi între fumători e de două ori mai mare decît printre persoanele care nu fumează. Efecte negative imediate ale fumatului sînt: creşterea ritmului inimii şi a tensiunii arteriale, lezarea mucoaselor cavităţii bucale, îngălbenirea dinţilor, iritarea naso-faringelui şi a laringelui, apariţia tusei, scăderea rezistenţei la infecţii respiratorii. Efectele negative pe termen lung sînt, însă, mult mai grave, fumatul cauzînd sindromul respirator al fumătorului cu tuse, expectoraţie, respiraţie greoaie, dureri toracice, bronhopneumopatii, bronşite cronice, boli cardio-vasculare, boli digestive, cancer al sistemului digestiv, vezicii urinare, cancer pulmonar, ş.a. Serviciul de Presă al Ministerului Sănătăţii