Nume
Parola
Vizualizări: 1266
Prim-ministrul Zinaida Greceanîi a avut întrevederi cu omologii săi din Belarus, Federaţia Rusă şi Kazahstan
22 Mai 2009 — În cadrul întrevederii cu Prim-ministrul Republicii Belarus, Serghei Sidorschi, Zinaida Greceanîi a exprimat interesul pentru dezvoltarea în continuare a relaţiilor economice bilaterale, al căror potenţial nu este exploatat la justa valoare. Printre direcţiile prioritare de colaborare au fost menţionate domeniul tehnologiilor informaţionale, cel investiţional, medicina şi farmaceutica, complexul agroindustrial, inclusiv vinificarea, producerea comună a mini-tehnicii agricole şi, în special, a fost discutată problema exportului producţiei agricole moldoveneşti în Belarus. Prim-ministrul moldovean a subliniat importanţa realizării depline a deciziilor luate în cadrul celei de-a 11 şedinţe a Comisiei moldo-belaruse de cooperare comercial-economică şi desfăşurarea următoarei şedinţe, de comun cu forumul oamenilor de afaceri. Zinaida Greceanîi a exprimat interesul pentru asamblarea tehnicii agricole produse de uzina belarusă Gomselmaş pe teritoriul Republicii Moldova, precum şi pentru cooperarea regională. A fost menţionată creşterea cu peste 13% a volumului comerţului bilateral în anul 2008, pînă la aproape 292 milioane dolari, Belarusul situîndu-se pe locul 5 printre partenerii comerciali ai Republicii Moldova la capitolul exporturi şi pe locul 8 după importuri. La rîndul său, premierul belarus, Serghei Sidorschi, a apreciat acţiunile conducerii Republicii Moldova în vederea soluţionării amiabile a situaţiei politice create în ţară. În cadrul întîlnirii cu Prim-ministrul Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, Zinaida Greceanîi a apreciat înalt dinamica pozitivă a contactelor bilaterale, atît la nivel înalt, cît şi al relaţiilor dintre diverse instituţii de stat. De asemenea, Prim-ministrul moldovean a subliniat necesitatea extinderii schimburilor comerciale bilaterale, în anul 2008 Federaţia Rusă situîndu-se pe locul doi printre principalii parteneri comerciali cu un volum al schimburilor comerciale bilaterale de circa un miliard de dolari. Zinaida Greceanîi a menţionat importanţa susţinerii din partea Federaţiei Ruse în menţinerea stabilităţii financiare în condiţiile crizei financiare mondiale. În acest context, Prim-ministrul Republicii Moldova a mulţumit omologului său pentru sprijinul acordat de către Federaţia Rusă în perioada crizei gazelor şi pentru ajutorul acordat după alegerile din primăvara anului curent, prin livrarea combustibilului către Republica Moldova, precum şi pentru deblocarea rapidă a situaţiei privind eliberarea autorizaţiilor pentru transportul auto internaţional. Totodată, referindu-se la problema exportului produselor moldoveneşti pe piaţa rusă, Zinaida Greceanîi a evocat necesitatea perfecţionării mecanismelor de export a produselor agricole şi a vinurilor moldoveneşi în Federaţia Rusă. Premierul a subliniat importanţa continuării consultărilor în domeniul recunoaşterii reciproce a diplomelor de studii în legătură cu aderarea Procesul de la Bologna. În anul de studii 2009-2010, Federaţia Rusă a oferit studenţilor din Moldova 150 de locuri la studii universitare şi 10 – la postuniversitare. Prim-ministrul moldovean a exprimat, de asemenea, interesul pentru colaborarea în domeniul politicilor de tineret în contextul declarării anului 2009 – “An al tineretului” pe teritoriul Comunităţii Statelor Independente, precum şi în domeniul culturii şi ştiinţei. Preşedintele Cabinetului de miniştri al Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, a menţionat, la rîndul său, importanţa menţinerii stabilităţii politice în condiţiile actualei crize financiar-economice mondiale. În context, Premierul rus a confirmat, susţinerea pentru Guvernul legitim şi Preşedintele Republicii Moldova, menţionînd cu satisfacţie că tensiunile politice de după alegerile parlamentare şi evenimentele ce au urmat pe 7 aprilie au fost depăşite, Guvernul reacţionînd echilibrat şi calm, inclusiv la acte de huliganism. Vladimir Putin a apreciat relaţiile bune moldo-ruse, inclusiv cele economise şi şi-a exprimat speranţa că acestea vor evolua pozitiv şi pe viitor. În cadrul întrevederii cu Primul ministru al Republicii Kazahstan, Karim Masimov, Zinaida Greceanîi a exprimat disponibilitatea de a menţine un dialog permanent moldo-kazah la сel mai înalt nivel. Prim-ministrul Zinaida Greceanîi a subliniat importanţa funcţionării Comisiei mixte de colaborare comercial-economică, ce constituie un mecanism eficient de sprijin pentru oamenii de afaceri. În cadrul întrevederii a fost examinată posibilitatea exportului în Kazahstan a tractoarelor de marca T-70, produse de uzina de tractoare din Chişinău, precum şi a diverse alte produse. În anul 2008, volumul comerţului bilateral a constituit 66 milioane de dolari, cu un sold pozitiv de 23 milioane. În primul trimestru al anului curent, schimburile comerciale au depăşit 170 milioane dolari, soldul negativ fiind de 162 milioane dolari. Serviciul de presă al Guvernului