Nume
Parola
Vizualizări: 4021
Subiecte de ordin consular în discuţie la Varşovia
19 Mai 2009 — Astăzi la Varşovia a avut loc Şedinţa în format extins a Directorilor serviciilor consulare din ministerele afacerilor externe ale statelor membre ale Grupului de la Vîşegrad (Cehia, Polonia, Slovacia şi Ungaria), precum şi din Lituania, Letonia, Estonia, Bulgaria, România. De asemenea, la şedinţă au participat reprezentanţi ai serviciilor consulare din Republica Moldova, Ucraina, Belarus. Subiectul principal al discuţiilor l-a constituit procedura de eliberare a vizelor Schengen pentru cetăţenii Moldovei, Ucrainei şi Belarus. Republica Moldova a fost reprezentată de Constantin Burghiu, Director al Departamentului Afaceri Consulare, care a informat participanţii cu privire la situaţia actuală în domeniul obţinerii vizelor de către cetăţenii moldoveni, în baza Acordului între Republica Moldova şi Comunitatea Europeană privind facilitarea eliberării vizelor. Totodată, diplomatul moldovean a exprimat interesul ţării sale de a introduce noi modificări în regimul actual de vize şi stabilirea unor facilităţi suplimentare în procesul de solicitare a vizelor. Direcţia Mass-Media şi Relaţii cu Publicul