Vizualizări: 5893
Gripa porcină şi profilaxia ei, abordată la Academia de Ştiinţe a Moldovei
Chisinau, 30 Aprilie 2009 — Noul virus gripal porcin A (H1N1), înregistrat la oameni în Mexic şi Statele Unite ale Americii, este calificat ca urgenţă de sănătate publică de relevanţă internaţională. La 27 aprilie curent Comitetul de urgenţă în cadrul Regulamentului sanitar internaţional a decis să fie ridicat nivelul de alertă de pandemie de la nivelul 3 la 4, actualmente, potrivit informaţiei de ultimă oră – de la 4 la 5, ţinînd cont de extinderea arealului de răspîndire a infecţiei în cîteva regiuni ale lumii.
Totodată, această decizie a fost motivată şi de existenţa unor incertitudini privind cunoştinţele despre caracteristicile clinice, epidemiologice şi virusologice a cazurilor raportate, precum şi măsurile de răspuns adecvat. Pînă la 26 aprilie în Mexic au fost evidenţiate 1445 de cazuri de gripă de acest tip la oameni cu pneumonie severă, dintre care 84 au decedat. Infecţia s-a extins în 24 din cele 32 de state ale ţării, preponderent fiind afectaţi adulţii tineri pînă la 45 de ani. Actualmente virusul A (H1N1) a fost depistat şi în Canada – la 6 persoane, Noua Zelandă – la 3, Marea Britanie, Israel şi Spania – la fiecare cîte 2 persoane, fără cazuri de deces, dar majoritatea fiind cu istoric de călătorie în Mexic.
Aceste şi alte date au răsunat în cadrul unei şedinţe operative, moderată de acad. Gheorghe Duca, preşedintele A.Ş.M., la care au participat specialiştii din domeniu din cadrul Ministerului Sănătăţii, Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, Universităţii de Medicină şi Farmacie „N. Testemiţanu”, Universităţii Agrare de Stat din Moldova şi Academiei de Ştiinţe a Moldovei.
Cum să ne protejăm de această infecţie şi care este profilaxia ei – problemă alarmantă şi pentru societatea noastră – a fost abordată sub diverse aspecte în luările de cuvînt ale dr. Oleg Beneş, directorul general al Centrului Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Preventivă (CNŞPMP), Anatol Spivacenco, viceministru al Agriculturii şi Industriei Alimentare, Vitalie Cărăuş, şef de direcţie din cadrul acestui minister, acad. Teodor Furdui, prim-vicepreşedinte al A.Ş.M., prof. Constantin Spînu, vicedirector al CNŞPMP, prof. Viorel Prisăcaru, prorector al Universităţii de Medicină şi Farmacie „N. Testemiţanu” ş.a. Important este că actualmente în Republica Moldova monitorizarea morbidităţii prin gripă şi infecţii acute a căilor respiratorii superioare (IACRS) se realizează săptămînal prin sistemul de supraveghere epidemiologică, care include 9 puncte santinelă. Sistemul dispune de mijloacele necesare pentru supraveghere, diagnosticare, identificare la nivel de tip şi subtip a virusurilor gripale şi izolare a persoanelor bolnave suspectate. În prezent funcţionează un laborator de virusologie, bine dotat la Chişinău, altele două se pun în funcţiune la Cahul şi Drochia.
Participanţii la dezbateri au specificat că deocamdată măsurile de prevenţie includ cele de profilaxie de ordin general. Instituţiile abilitate ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii nu dispun de vaccin contra gripei porcine ce cauzează îmbolnăviri şi în rîndul populaţiei umane. În opinia specialiştilor, pentru a reduce riscul de apariţie şi răspîndire a cazurilor de gripă porcină la oameni în Republica Moldova va spori vigilenţa privind identificarea persoanelor bolnave sau suspecte la toate etapele de acordare a asistenţei medicale, în paralel cu informarea populaţiei privind măsurile de precauţie. În scopul acordării asistenţei medicale a eventualilor bolnavi de gripă pandemică Ministerul Sănătăţii va asigura rezervele necesare de preparate antivirale de ultima generaţie, reagenţi şi consumabile pentru diagnosticul de laborator, mijloace de protecţie individuală şi dezinfectanţi privind realizarea măsurilor antiepidemice în potenţiale focare de gripă porcină.
Tatiana Rotaru,
Serviciul de presă al A.Ş.M.
Autor: Administrator
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33