Vizualizări: 1281
APEL al Consiliului Naţional al organizaţiilor neguvernamentale din Moldova către Ministerul Justiţiei şi Inspectoratul Fiscal
Chisinau, 29 Aprilie 2009 — Ministrului Justiţiei al R. Moldova, domnului Vitalie Pîrlog
Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, domnului Victor Coadă
Copii: Preşedintelui R. Moldova, Preşedintelui Parlamentului R. Moldova, Prim-Ministrului R. Moldova, ambasadelor şi reprezentanţelor străine acreditate în R. Moldova
Nr. ieşire 03 din 28 aprilie 2009
Stimaţi Domni şi Stimate Doamne
Consiliul Naţional al organizaţiilor neguvernamentale din Moldova îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu solicitările Ministerului Justiţiei adresate unor ONG, scrisori din care reiese că organizaţiile respective ar fi co-organizatori ai acţiunilor din 7 aprilie 2009, fapte care nu sunt adevărate. Ministerul Justiţiei solicită „poziţia Asociaţiei Obşteşti vizavi de evenimentele care au avut loc, precum şi să informeze despre acţiunile întreprinse pentru prevenirea şi stoparea violenţei şi asigurarea respectării prevederilor Legii privind întrunirile”. Totodată, Consiliul ONG este îngrijorat de acţiunile Inspectoratului Fiscal, care în aceeaşi perioadă a expediat, în mare parte la aceleaşi organizaţii, citaţii din partea inspectoratelor fiscale teritoriale, prin care se cere în termeni restrînşi prezentarea documentelor ce ţin de activitatea financiară pentru perioada 2008 – 2009, veniturile, sursele acestora şi cheltuielile aferente.
Printre destinatarii acestor scrisori şi/sau citaţii sunt cel puţin următoarele ONG: Amnesty International Moldova, Asociaţia pentru Democraţie Participativă (ADEPT), Asociaţia pentru Promovarea Clinicilor Juridice din Moldova (APCJM), Asociaţia Presei Electronice (APEL), Centrul Independent de Jurnalism (CIJ), Centrul Naţional de Asistenţă şi Informare a Organizaţiilor Neguvernamentale din Moldova (CONTACT), IDIS „Viitorul”, Institutul de Politici Publice (IPP), Liga pentru Apărarea Drepturilor Omului (LADOM), Transparency International – Moldova, Consiliul Naţional al Tineretului din Moldova (CNTM). Observăm că aceste solicitări au vizat unele din cele mai active organizaţii ale sectorului asociativ al R. Moldova, majoritatea fiind implicate direct în monitorizarea alegerilor parlamentare şi/sau a evenimentelor post-electorale.
Ţinînd cont de această situaţie, Consiliul ONG recomandă un şir de acţiuni pentru eliminarea tensiunilor şi îngrijorărilor.
Ministerului Justiţiei:
- iniţierea dialogului cu Consiliul ONG şi reprezentanţii organizaţiilor solicitate pentru a elucida poziţia organizaţiilor menţionate,
- prezentarea publicului larg listei complete de organizaţii cărora le-au fost expediate scrisorile respective.
Inspectoratului Fiscal:
- organizarea întîlnirii cu Consiliul ONG şi reprezentanţii organizaţiilor menţionate,
- informarea publicului larg asupra scopului controlului fiscal, listei complete de organizaţii supuse controlului fiscal şi principiilor selectării organizaţiilor respective.
Consiliul ONG reiterează poziţia sa expusă la 8 aprilie 2009, prin care încurajează libertatea întrunirilor paşnice şi condamnă acţiunile violente din 7 aprilie 2009. Consiliul ONG declară că, în vederea exercitării mandatului său aprobat la Forumul ONG din R. Moldova, se va implica activ în monitorizarea acţiunilor Ministerului Justiţiei şi a Inspectoratului Fiscal. Consiliul ONG reaminteşte instituţiilor executive centrale necesitatea respectării angajamentelor internaţionale şi principiilor de cooperare cu societatea civilă prevăzute de Strategia de dezvoltare a societăţii civile 2009 – 2011.
Autor: Administrator
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33