Nume
Parola
Vizualizări: 933
Intrevedere M.Lupu - delegatia AP OSCE
Chisinau, 16 Martie 2009 — OSCE a fost de-a lungul anilor şi rămîne a fi un partener strategic pentru Republica Moldova în procesul de democratizare a societăţii, de consolidare a statalităţii şi de reglementare transnistreană, de promovare a negocierilor în formatul 5*2. Declaraţia respectivă a fost făcută de Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Marian LUPU, în cadrul întrevederii de astăzi cu delegaţia Adunării Parlamentare OSCE, aflată la Chişinău într-o vizită preelectorală de două zile. În calitate de Preşedinte al Parlamentului am avut, pe parcursul ultimilor 4 ani, o cooperare foarte prodigioasă cu OSCE şi sînt convins că această tendinţă se va menţine pe viitor, a estimat Marian LUPU. Preşedintele Legislativului a menţionat importanţa deosebită a OSCE în desfăşurarea campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din 5 aprilie curent. Alegerile, în opinia sa, vor constitui un test important pentru maturitatea clasei politice şi a întregii societăţi moldoveneşti. Pe de altă parte, scrutinul electoral trebuie să însemne o consolidare a acţiunilor de integrare europeană întreprinse de Republica Moldova pe parcursul mandatului actualului Parlament. Noi nu dorim o criză politică postelectorală, care ar putea frîna procesul de integrare în comunitatea europeană, ar agrava situaţia în condiţiile crizei economice mondiale, a spus Marian LUPU. Potrivit spicherului, toţi participanţii la campania electorală sînt conştienţi de responsabilitatea ce le revine în aceste alegeri. Campania, cu mici excepţii, se desfăşoară destul de echilibrat şi corect, ceea ce dă dovadă de o mai mare maturitate a concurenţilor electorali, a estimat Preşedintele Parlamentului În cadrul întrevederii au fost abordate şi alte aspecte privind pregătirea pentru viitoarele alegeri parlamentare, inclusiv participarea la scrutin a cetăţenilor din stînga Nistrului şi ai celor aflaţi peste hotare. Secţia Relaţii cu Mass Media a Parlamentului Republicii Moldova