Nume
Parola
Vizualizări: 2696
Agenți economici din stânga Nistrului au fost informați despre impactul creării zonei de liber schimb RM-UE
Rabnita, 16 Februarie 2013 — Pe 15 februarie 2013, la Râbnița, în cadrul unui seminar, 20 de agenți economici din stânga Nistrului au aflat despre impactul pe care îl va avea asupra afacerii lor semnarea Acordului de Comerț Liber Aprofundat și Comprehensiv cu UE. Evenimentul a fost organizat de Camera de Comerț și Industrie a Moldovei, cu sprijinul Programului UNDP „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”.
În deschiderea seminarului, Galina Popic, director al ”Intereconomiservice”, întreprindere afiliată din Râbnița a CCI a Moldovei, a spus că, în contextul negocierii Acordului de Comerț Liber Aprofundat și Comprehensiv cu UE, oamenii de afaceri din regiunea stângă a Nistrului sunt îngrijorați și vor să afle care sunt perspectivele, oportunitățile și riscurile liberalizării pieței.
La întrebările agenților economici a răspuns Inga Ionesii, director al Departamentului Politici Comerciale al Ministerului Economiei al Republicii Moldova. ”Potrivit datelor statistice pentru 11 luni ale anului 2012, principalii parteneri ai țării noastre la capitolul export sunt Federația Rusă, România și Italia, iar la capitolul import - Federația Rusă, România și Ucraina. Pentru întreprinzători toate piețele sunt importante: și cele din est, și cele din vest. Cu cât aceste piețe sunt mai diversificate, cu atât este mai bine. Odată cu semnarea Acordului de Comerț Liber Aprofundat și Comprehensiv cu UE preferințele comerciale autonome nu vor mai fi valabile, în schimb vor fi anulate taxele vamale atât la import, cât și la export, cu excepția anumitor mărfuri. Ultima rundă de negocieri va avea loc în martie curent, iar în noiembrie se preconizează semnarea Acordului. Zona de liber schimb cu UE oferă multiple facilități, însă întreprinderile din regiunea stângă a Nistrului nu vor putea efectua exporturi în UE, dacă nu va fi armonizat cadrul normativ și nu vor îndeplini cerințele comunitare”, a precizat Inga Ionesii.
Expertul a oferit consultanță fiecărui întreprinzător participant la seminar, în dependență de domeniul de activitate.
Evghenii Berdnicov, reprezentant al Combinatului de Ciment din Râbnița, a apreciat înalt întrunirea. ”Am luat parte la mai multe evenimente desfășurate de filiala Râbnița a CCI, în urma cărora am aflat noi informații, am preluat noi idei. Dacă dorim să ne dezvoltăm, trebuie să ne adaptăm cerințelor UE. Spre deosebire de alte piețe, cea comunitară dispune de un mare potențial, inclusiv infrastructura necesară pentru transport. Multe companii au deja parteneri în România, Italia etc - țări care sunt vecine sau aproape de noi. Operațiunile de export-import cu aceste state sunt avantajoase, deoarece nu implică cheltuieli mari. Trebuie să fim realiști și să implementăm standardele de calitate.”
Olga Harcenco, reprezentant al Fabricii de lactate din Râbnița și al grupului de companii ”Lyukka”, a afirmat că businessmenii bine informați pot depăși mai ușor dificultățile. ”Este necesar să intensificăm dialogul public-privat, pentru ca factorii de decizie să întreprindă acțiuni în vederea armonizării cadrului normativ. În caz contrar, vom rămâne blocați”.

Programul „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”este finanţat de Uniunea Europeană şi cofinanţat şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD). Obiectivul general al programului este de a contribui la promovarea încrederii între ambele maluri ale Nistrului prin implicarea autorităţilor locale, societăţii civile, comunităţii de afaceri şi altor părţi interesate în activităţile de dezvoltare economică şi socială a comunităţilor locale.