Nume
Parola
Vizualizări: 6047
Dialogul transatlantic al guvernării liberale
22 Ianuarie 2010 — Fără îndoială vizita lui Filat în SUA are multiple semnificaţii atât pentru R.Moldova, cât şi pentru formaţiunea politică pe care aceste o reprezintă premierul moldovean, mai cu seamă în contextul eventualelor alegeri anticipate. În calitate de şef al executivului, el reuşeşte să lanseze un set de măsuri, care cel puţin la nivel declarativ, vor avea impact pe cât politic, pe atât şi economic.

Reclamarea necesităţii extinderii valabilităţii vizelor de lucru de la 3 la 30 luni, deşi ar putea rămâne neacoperită de promisiuni concrete din partea SUA, oricum deschide drumul spre negocieri în acest sens. La fel ca şi discuţiile privind liberalizarea regimului de vize cu UE, invocarea posibilităţii de a fi mai mult de 2 ani în posesia unui loc de muncă în SUA, va potoli angoase în societatea oscilantă în largul unei crize economice în continuă despliere. Avansarea acestor negocieri va crea premisele unor fluxuri de migranţi şi mai dense, iar ca urmare venituri mai mari în bugetul de stat, care pe parcursul ultimilor ani a fost întreţinut în mare parte din remitenţe. Oricum atingerea acestui obiectiv va necesita timp şi consecvenţă demonstrată de Chişinău (facilitarea prevede în primul rând progrese în procesul de negocieri cu UE, dar şi o apropiere de NATO).

Chiar dacă discuţiile pe marginea construirii un parteneriat strategic SUA-RM similar celor parafate de liderul mondial cu Georgia şi Ucraina au fost de manieră să nu trezească interesul oficialilor americani, din motive lesne de înţeles (semnificaţia minoră a Moldovei în regiune). Oricum tentativa de a pune pe rol acest subiect, la un nivel atât de înalt (Vice-preşedinte al SUA), denotă pregătirile care se duc în cadrul guvernării liberale de a insista asupra materializării lui. În orice caz, partea moldoveană ca obţine mai repede acest rezultat pe axa Chişinău-Bucureşti (cu ajutorului proamericanului preşedinte român, dar şi a ambasadorului SUA de la Bucureşti de origine român) sau/şi pe o colaborarea strânsă cu Ucraina şi reanimarea GUAM-ului susţinut deja în mod tradiţional de Casa Albă. Necesitatea acestui parteneriat rezidă în primul rând în obţinerea unui sprijin politic şi a unei consultaţii la zi din partea structurilor americane corespunzătoare, nemaivorbind de careva asistenţe în reglementarea transnistreană.

Pe lângă acestea, Filat va aduce acasă un "cec" substanţial pentru R.Moldova, având lumina verde din partea agenţiei guvernamentale Corporaţia "Provocările Mileniului" pentru rambursarea ulterioară a peste 200 mln. dolari. Pe lângă infrastructură reînnoită, guvernul lui Filat va produce locuri de muncă conturându-şi imaginea de lider "salvator al poporului", developată cu precădere în campaniile electorale viitoare.

În cele din urmă, contactând liderii americani, Filat urmăreşte să se poziţioneze în vârful piramidei popularităţii publice sau cel puţin să controleze mai eficient segmentul de dreapta al spectrului politic, adjudecându-şi întâietatea în faţa liberalilor. Spre deosebire de ultimii, formaţiunea lui Filat va dispune de o complexitate de dovezi care să epuizeze orice neîncredere în pro-americanismului liberal-democraţilor.

Continuarea la Observatorul Politic (Denis Cenusa, politolog, expert independent): www.cenusadi.wordpress.com