Nume
Parola
Vizualizări: 2022
Prim-ministrul Vladimir FILAT a participat astăzi la şedinţa Colegiului Ministerului Afacerilor Interne
Chisinau, 16 Octombrie 2009 — La şedinţă au mai participat Procurorul General, Valeriu ZUBCO, ministrul Justiţiei, Alexandru TĂNASE.

În cadrul şedinţei Colegiului a fost făcut bilanţul activităţii MAI în primele nouă luni ale anului curent şi examinate un şir de măsuri organizatorice.

Victor CATAN, ministrul Afacerilor Interne, a informat că, în ultimele nouă luni, în special după precedentele alegeri parlamentare, se înregistrează tendinţa de diminuare a situaţiei infracţionale. Ministrul a menţionat că diminuarea reprezintă 7,1%. În perioada de referinţă, au fost înregistrate 14 760 infracţiuni, dintre care au fost remise organelor procuraturii 86,5%, iar în instanţele de judecată au ajuns 52,5%.

Victor CATAN a menţionat că prezintă îngrijorare nivelul infracţionalităţii în 17 raioane. În context, ministrul s-a arătat nesatisfăcut de nivelul infracţionalităţii în municipiul Chişinău, unde sînt concentrate circa 50% din forţele de poliţie.

Conducătorul MAI a spus că activitatea Ministerului este orientată spre atingerea obiectivelor prevăzute în programul de guvernare al Alianţei pentru Integrare Europeană, spre consolidarea capacităţilor de prevenire şi contracarare a infracţionalităţii, spre îmbunătăţirea imaginii poliţiei în societate. Ministrul a menţionat că imaginea poliţiei a avut de suferit în special de pe urma politizării excesive a activităţii acesteia.

Referindu-se la actul terorist din data de 14 octombrie, Victor CATAN a spus că acesta demonstrează că în ţară există forţe ostile edificării statului de drept şi a menţionat necesitatea eficientizării eforturilor pentru ca astfel de cazuri să nu se mai producă.

Procurorul General a îndemnat participanţii la şedinţă să asigure o conlucrare activă şi eficientă între poliţie şi procuratură. Valeriu ZUBCO şi-a exprimat certitudinea că, odată cu venirea în fruntea MAI a unui nou ministru, vor urma nu doar schimbări instituţionale, ci şi de mentalitate.

Procurorul General s-a referit şi la evenimentele din 7-8 aprilie, menţionînd că în adresa PG au parvenit 103 sesizări de la cetăţeni şi au fost intentate 31 de dosare poliţiştilor. El i-a îndemnat pe reprezentanţii MAI să cugete asupra acestor cifre.

Ministrul Justiţiei le-a amintit participanţilor la şedinţă că, în plan extern, Republica Moldova are reputaţia unui stat în care se aplică tortura, în special de către poliţie. Alexandru TĂNASE a chemat conducerea MAI să depună eforturi pentru a nu admite aplicarea torturii în procesul de colectare a probelor.

Ministrul a mai menţionat că Ministerul Justiţiei şi Ministerul Afacerilor Interne urmează să colaboreze în vederea instituirii Poliţiei Judiciare.

Prim-ministrul Vladimir FILAT a spus că s-a aşteptat la o abordare mai profundă a problemelor legate de activitatea poliţiei. Premierul a declarat că nu rapoartele şi cifrele sînt importante, ci eficienţa muncii.

Vladimir FILAT a menţionat că noua guvernare şi-a propus să reformeze ţara sub toate aspectele, iar multe dintre preconizatele reforme vizează MAI. Premierul a spus că atribuţiile funcţionale ale Ministerului sînt de aşa natură, încît soluţionarea multor probleme importante cu care se confruntă societatea depinde direct de MAI. „Acest lucru urmează nu doar să-l conştientizaţi, dar şi să întreprindeţi  acţiuni concrete”, a declarat Prim-ministrul.

Vladimir FILAT a menţionat că, dincolo de cifre şi rapoarte, sînt necesare abordări mult mai largi şi de perspectivă la capitolul restructurarea şi activitatea MAI.

Premierul i-a îndemnat pe participanţii la şedinţă să uite de presiunile politice şi i-a asigurat că nu va accepta şi nu va permite ingerinţe politice în activitatea poliţiei. „Legea este şeful nostru al tuturor şi doar legea urmează să ne ghideze acţiunile”, a declarat Vladimir Filat.

Serviciul de presă al Guvernului