Nume
Parola
Vizualizări: 8456
Sistemul politic în Republica Moldova şi puterea de stat: evoluţie şi perspective
Chisinau, 7 Octombrie 2009 — Toată suflarea din ţară în prezent e cu ochiul pe puterea politică de la Chişinău – urmăresc cu interes, dar şi cu emoţii formarea noilor structuri ale puterii de stat ca rezultat al alegerilor parlamentare repetate din 29 iulie curent. Vor îndreptăţi oare noii aleşi speranţele oamenilor? Se va schimba spre bine viaţa lor? – doar unele întrebări pe care şi le pune populaţia ţării. Cercetează evoluţia proceselor politice, dar cu instrumentele şi metodele lor specifice savanţii politologi, sociologi şi economişti din cadrul Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi ai unor universităţi din ţară, care au catedre sau facultăţi cu aceste profiluri.

Institutul de Integrare Europeană şi Ştiinţe Politice al A.Ş.M. invită specialiştii din domeniu la Conferinţa internaţională cu genericul „Sistemul politic în Republica Moldova şi puterea de stat: evoluţie şi perspective”, care va avea loc joi, la 8 octombrie curent, începînd cu ora 10.00, în Sala Mică a A.Ş.M. (bd. Ştefan cel Mare 1, et. II). Lucrările conferinţei se vor desfăşura în cadrul a două module: Probleme ale optimizării sistemului politic în societăţile tranzitorii, moderator Pantelimon Varzari, doctor în filosofie, conferenţiar; Republica Moldova în contextul relaţiilor internaţionale, moderator Victor Juc, doctor în filosofie, conferenţiar.

Şi-au confirmat participarea la Conferinţa internaţională cercetători ştiinţifici din ţară şi de peste hotare (România, Rusia, Ucraina), din 7 universităţi din Republica Moldova (Chişinău, Bălţi, Cahul), experţi din 2 ONG-uri cu dimensiuni ştiinţifice – Asociaţia pentru Democraţie Participativă „Adept” şi Centrul Analitic Independent „Expert Grup”, reprezentanţi ai structurilor de stat şi ai partidelor politice.

La deschiderea Conferinţei internaţionale cu genericul „Sistemul politic în Republica Moldova şi puterea de stat: evoluţie şi perspective”, vor participa dr. Victor Ţvircun, directorul Institutului Integrare Europeană şi Ştiinţe Politice al A.Ş.M. şi acad. Teodor Furdui, prim-vicepreşedinte al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.
La eveniment sunt invitaţi reprezentanţii mass-media.

Tatiana Rotaru,
Serviciul de presă al A.Ş.M.
Tel.: 27-41-93