2 Octombrie 2009 — Mediul politic moldovenesc dă semne de normalizare, în contextul unei conlucrări eficiente neîntrerupte între membrii Alianţei pentru Integrare Europeană şi concentrării PCRM-ului pe măsuri politice defensive. În timp ce, liberal-democraţii realizează o campanie amplă de “salubrizare anti-comunistă” a instituţiilor în stat, comuniştii sunt preocupaţi de bulversarea opiniei publice, dezinformarea agresivă a populaţiei şi subminarea credibilităţii noii guvernări (sprijinind pe căi ne/oficiale conducerea televiziunii publice – unul din ultimele bastioane comuniste). Tacticile de autoapărare a comuniştilor rezidă în sustragerea atenţiei publice atât de la adevărurile despre activitatea “infracţională” şi/sau incompetentă a comuniştilor, dezvăluite de actuala conducere, cât şi de la iniţiativele pozitive promovate de liberal-democraţi îndată după preluarea puterii.

Atitudinea loială a Moscovei faţă de toate partidele parlamentare din Moldova, medierea Bruxellului în vederea “reconcilierii” actorilor politici, precum şi intenţia SUA de a sprijini transformările democratice post-post-comuniste, tind să producă efecte centrifuge în politica externă moldovenească. Conotaţia limbajului articulat de liberal-democraţi către instituţiile euro-atlantice (în timpul întrevederii premierului Vlad Filat şi a şefului diplomaţiei moldovene, Iurie Leancă, cu oficialii NATO, în perioada 29-30 septembrie), inclusiv cu privire la retragerea potenţialului militar rusesc din regiunea transnistreană, elucidează posibilităţile reduse ale noii conduceri a RM de a dezvolta în viitor un ”parteneriat strategic” cu Rusia, atât timp cât ultima se opune vehement extinderii euro-atlantice în direcţia Europei de Est şi susţine făţiş separatismul pe teritoriul din stânga Nistrului. Totodată, pionieratul asumat de AIE în stabilirea unor relaţii strategice fezabile concomitente cu UE, SUA şi Rusia, este împiedicat de aspiraţiile pro-româneşti ale formaţiunilor liberale şi aspectele aferente lor (depolitizarea şi liberalizarea istoriei, ”demoldovenizarea” educaţiei şi culturii etc. ). În acest sens, îmbinarea eurocentrismului politic cu ”românismul” ideologic al liberalilor intră în stare de incompatibilitate cu interesele ruseşti în RM. Astfel, penetrarea avansată a influenţei româneşti va facilita oricum europenizarea Moldovei (indiferent de calitatea acestui proces), după care şi sporirea simpatiilor euroatlantice în cadrul societăţii, ceea ce va duce la distanţarea politică iminentă a republicii ex-sovietice de fosta metropolă. Anume din aceste considerente este improbabilă renunţarea benevolă şi curândă a Rusiei la supremaţia geopolitică asupra RM.

Pentru a înţelege care poate fi evoluţia RM în perioada următoare vom modela trei situaţii distincte, reieşind din componenţa politică a actualei conduceri moldoveneşti, strategia generală a Rusiei pe spaţiul CSI şi procesele ce au loc la nivel regional.

Modelul ucrainean: Alianţa forţelor ucrainene ”oranjiste” formate în 2004 s-a destrămat după aproximativ 2 ani. Iar după 5 ani de la revoluţia “oranj”, candidaţii cu cele mai mari şanse de a obţine victorie la alegerile prezidenţiale ucrainene sunt mai degrabă de orientare pro-rusă - I. Timoşenko şi V. Ianukovici. În această perioadă de timp, societatea ucraineană s-a radicalizat, fiind polarizată constant prin intermediul agenţilor ruşi de influenţă (mass-media, Biserică, minoritatea etnică rusească etc.) şi a instrumentelor adiţionale (problema gazelor naturale). Sistemul politic a fost sistematic paralizat, având loc tergiversarea realizării eficiente a reformelor în domeniul integrării europene şi a apropierii de standardele NATO. În timp ce dialogul cu Moscova a degradat la maxim, soldându-se cu “îngheţarea” relaţiilor diplomatice şi antagonizarea celor politice.

Acest exemplu nu este lipsit de relevanţă pentru RM, mai ales dacă luăm în considerare factura AIE, compusă din 4 partide cu pondere diferită şi viziuni politice parţial omegene. Astfel, PDM este formaţiunea cu cea mai moderată poziţie, care este tentat deocamdată să menţină relaţii strânse cu Rusia, păstrând intactă neutralitatea RM (considerată o întrebare secundă) şi discuţiile privind identitatea naţională în RM. Spre deosebire de acesta, liberalii sunt mai critici la adresa Rusiei vizând eradicarea influenţei acesteia. Aceste realităţi permit restabilirea ulterioară a influenţei ruseşti în RM, la care va contribui şi fracţiunea parlamentară majoritară - PCRM, fie în rezultatul alegerilor anticipate sau a celor “regulamentare” din 2013.

Modelul georgian: Relaţiile Georgiei cu Rusia au fost complicate cel mai mult de aspiraţiile euroatlantice ale regimului Saakaşvili, ceea ce de fapt a cauzat declanşarea conflictului militar din august 2008 şi violarea flagrantă a integrităţii teritoriale georgiene. Sistemul politic al Georgiei demonstrează o funcţionalitatea mai mare decât cel ucrainean, datorită unei legislaţii mai bune (dar şi a controlului masiv al Preşedintelui asupra instituţiilor şi proceselor în stat) care a exclus orice paralizie minimă a activităţii organelor de stat, dar nu şi desfăşurarea unor manifestări anti-prezidenţiale de proporţie, care au perturbat statul georgian în perioada 2007-2009.

Noua guvernare moldoveană nu dispune de potenţialul regimului Saakaşvili, de aceea, va fi una volatilă impusă să dialogheze pe plan intern pentru a se opune comuniştilor. Melanjul politic reprezentat de Alianţa pentru Integrare Europeană va modera discursul Chişinăului cu Moscova în problema transnistreană, asigurând o anumită precauţie în relaţia cu NATO. Dincolo de aceasta, SUA, dar în special UE, nu vor permite în niciun caz escaladarea unui nou conflict îngheţat în vecinătatea europeană. Cu toate acestea, ca şi în cazul Ucrainei şi Georgiei, conducerea moldoveană va trebui să aplaneze dezacordurile cu Rusia, folosind alte mijloace decât cele aplicate de predecesorii, vecinii şi/sau partenerii lor regionali.

Modelul moldovenesc: Actualele manevre ale comuniştilor şi liberal-democraţilor pe plan local şi extern prefigurează circumstanţe politice ambigue. Or, conducerea liberală organizează summitul CSI la Chişinău, promiţând relaţii strategice cu Rusia şi prezenţă activă în CSI. Totodată, aceasta discută la Bruxelles despre avansarea relaţiilor cu NATO şi posibilitatea atragerii Blocului Nord-Atlantic în procesul de evacuare a forţelor şi armamentului rusesc etc. Nu este însă clar cât timp va dura dispersarea politică externă a RM, care necesită eforturi duble pe care ţara din motive obiective nu le posedă. Dacă această tactică este aplicată până după alegerea preşedintelui ţării, atunci guvernanţii urmează să înfrunte variate confruntări (de ordin economic sau pe baza conflictelor transnistean şi în sectorul gazelor naturale) cu Moscova, mai ales în timpul sau după alegerile din Ucraina (intensitatea va depinde în mare parte de profilul noului preşedinte ucrainean). Dezvoltarea simultană a relaţiilor cu Occidentul şi Rusia a reuşit doar Belarusului, care oricum suferă pierderi enorme (de ordin economic, politic etc.) de pe urmă acestei duble-orientări. De aceea, oricum Moldova va avea relaţii tensionate cu partea rusă, chiar dacă va avansa mult pe calea integrării europene (după cum arată şi cazul Ţărilor Baltice).

Continuarea la Observatorul Politic (Denis Cenuşa, politolog): www.cenusadi.wordpress.com