Vizualizări: 2471
Partidul Democrat cere Guvernului să iniţieze negocieri cu Federaţia Rusă privind reducerea preţului pentru gazele naturale
11 Octombrie 2008 — Fracţiunea parlamentară a Partidului Democrat din Moldova a propus, vineri, 10 octombrie, elaborarea unei hotărâri a Parlamentului, care ar cere Guvernului să iniţieze negocieri cu Federaţia Rusă privind reducerea preţului pentru gazele naturale importate. Prezenta iniţiativă, a declarat Dumitru Diacov, preşedintele PDM, este motivată de reducerea pe piaţa internaţională a preţului petrolului, de la 140$ la 80$ barilul, preţurile la gazele naturale fiind corelate cu preţurile la petrol. Actualul preţ la gazele importate din Federaţia Rusă a fost negociat de către Guvernul Republicii Moldova în condiţiile unor creşteri continue a preţurilor la resursele energetice, în special la petrol, pe piaţa mondială. În ultimul timp, însă, se atestă o continuă scădere a acestuia, iar preţurile înalte îi afectează pe toţi consumatorii din Republica Moldova. Pornind de aici, se impune renegocierea condiţiilor contractuale privind livrarea gazelor naturale din Rusia în ţara noastră, astfel încît consumatorul autohton să resimtă scăderea preţurilor mondiale şi, respectiv, să achite costuri mai mici pentru gazele consumate.
În martie 2008, fracţiunea parlamentară a PDM a mai depus o moţiune simplă privind politica energetică a Guvernului, în care a constatat existenţa mai multor nereguli, care îi afectează pe consumatorii din R.Moldova, fie persoane fizice sau juridice. Astfel, S.A.”Moldova Gaz” reclamă în permanenţă „pierderi netehnologice”, de pînă la 300 milioane m.c. anual, rezultate din lipsa la intrarea şi, respectiv, ieşirea din Republica Moldova a contoarelor de măsurare a gazelor furnizate ţării noastre şi, respectiv, a celor tranzitate, aceste pierderi fiind achitate de către populaţia R.Moldova. Parlamentul a adoptat anterior o hotărîre privind ameliorarea situaţiei create în sectorul electroenergetic şi în domeniul livrării gazelor naturale, prin care Guvernul urma să întreprindă măsurile necesare pentru instalarea, la hotarele ţării, a contoarelor de evidenţă a gazelor importate”. Cu regret constatăm că nici astăzi Guvernul nu şi-a îndeplinit această obligaţie.
Serviciul de presă al PDM
10 octombrie 2008
Autor: Partidul Democrat din Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2274
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33