Nume
Parola
Vizualizări: 3416
Procesul în privinţa jefuitorului băncii comerciale „Mobiasbanca” s-a sfîrşit cu 15 ani închisoare
Chisinau, 30 Iunie 2009 — Astăzi, prin sentinţa Judecătoriei Botanica cet. Mocanu Mihail a fost condamnat la 15 ani închisoare pentru sustragere în proporţii deosebit de mari a bunurilor prin tîlhărie, ameninţare cu moartea în privinţa colaboratorilor de poliţie, precum şi purtare, păstrare şi procurare ilegală a armei de foc şi muniţiilor. Instanţa a dat această sentinţă, după ce procurorii au reuşit să demonstreze că în dimineaţa zilei de 17.04.2008, Mocanu Mihail a pătruns în localul filialei nr.4 „Dacia” a băncii comerciale „Mobiasbanca” unde, a efectuat o împuşcătură cu pistolul-mitralieră de model „AK-47” şi i-a ordonat casierei să-i transmită banii care se aflau în casă. Cu banii primiţi în sumă totală de 1 900 dolari SUA, 1 950 Euro, 2 000 ruble ruseşti şi 82 995 lei, Mocanu Mihail a părăsit locul infracţiunii. Potrivit sentinţei, la 20.04.2008, deplasîndu-se cu motoreta de model „Piaggio” şi aflîndu-se la intersecţia str. Paris şi T. Vladimirescu din capitală şi ştiind că este urmărit de poliţie cu scopul reţinerii în temeiul bănuielii de comiterea atacului tîlhăresc asupra băncii, a decis să evite reţinerea sa, eschivîndu-se de la urmărire. Prin urmare, realizînd caracterul violent al acţiunilor sale, a aruncat în direcţia oamenilor legii o grenadă de luptă tip „RGD-5” pe care o avea asupra sa. Procurorii au reuşit să demonstreze că armamentul a fost procurat ilegal de acuzat în oraşul Dubăsari în luna noiembrie 2006. Urmărirea penală şi reprezentarea acuzării de stat a fost efectuată de Procuratura mun.Chişinău. Sentinţa cu drept de atac în modul stabilit de lege. Serviciul de presă al Procuraturii Generale