Vizualizări: 2795
ACTIVITATE CENTRATĂ PE COPIL LA GRĂDINIŢA „FOIŞOR” DIN CIMIŞLIA
Cimislia, 29 Iunie 2009 — Un exerciţiu de implicare activă a copiilor preşcolari în procesul de învăţare a avut loc vineri, 26 iunie 2009, la grădiniţa „Foişor” din or. Cimişlia, la care au participat 17 copii şi 30 de metodişti, directori şi educatori din grădiniţele raionului Cimişlia. Exerciţiul s-a desfăşurat în cadrul unui atelier de instruire în educaţie centrată pe copil, organizat de Proiectul „Educaţie pentru Toţi – Iniţiativă de Acţiune Rapidă” al Ministerului Educaţiei şi Tineretului.
„Exerciţiul a avut ca scop modelarea unei situaţii autentice (adevărate) de învăţare activă în care copiii, alături de educatori, participă în mod efectiv la procesul de învăţare”, spune Lia SCLIFOS, coordonatorul proiectului.
Instructorii-formatori explică orientările folosite în cadrul seminarelor de educaţie centrată pe copil: Natalia ZOTEA: „Acest seminar este orientat şi spre formarea capacităţilor cadrelor didactice de a-şi organiza procesul educaţional, pornind de la necesităţile şi interesele copilului”. Diana CARAUŞ: „Copiii sunt încadraţi în activităţi astfel, încît fiecare „om mic” să-şi construiască, pas cu pas, propria cunoaştere, în funcţie de ritm, nevoi şi inteligenţă”.
Activitatea a avut loc într-o grupă de copii din grădiniţa „Foişor”, care a găzduit seminarul. În ziua anterioară, instructorii, împreună cu participanţii şi educatorii, au reorganizat mediul din grupă – mobila, materialele didactice, jucăriile, pentru a oferi un exemplu de mediu care asigură educaţia centrată pe copil.
Laitmotivul activităţii a fost „puiul”. Natalia Zotea spune că ideea i-a venit spontan. De dimineaţă, a intrat în grupa de copii şi a văzut un puişor-jucărie. Subiectele folosite în dialoguri, materialele didactice utilizate şi obiectele create de copii – toate se axau pe ideea „puişorului”.
În timpul exerciţiului copiii şi adulţii au fost împărţiţi în cîteva grupuri, conform centrelor (ariilor) curriculare:
În Centrul „Ştiinţe” au învăţat cîntărind şi studiind ouă de diferite mărimi.
În Centrul „Arta” au modelat puişori din aluat şi pene.
În Centrul „Alfabetizarea” au editat propria lor carte despre puişori.
În Centrul „Blocuri” au construit din cuburi o gospodărie şi au populat-o cu oameni şi animale de jucărie.
În Centrul „Jocuri de masă” au construit familia puiului din piese de puzzle.
În Centrul „Muzica” au compus un cîntec despre un pui şi prietenii lui.
Astfel, participanţii au învăţat să readapteze mediul (spaţiul, mobila etc.), să creeze materiale şi jucării din ceea ce au la îndemînă şi au exersat activităţile pe care le vor realiza împreună cu copiii în grădiniţele lor. Şi au preluat, în acest fel, modele de aplicare a principiilor educaţiei centrate pe copil.
„Important este să schimbăm accentul de pe educator, pe copil. Să examinăm copilul nu ca pe obiect al procesului educaţional, ci ca pe subiect şi participant activ al acestui proces”, spune Lia SCLIFOS - „Pînă acum se considera că grădiniţa, pregăteşte copilul pentru viaţă. Acum lucrurile se schimbă: adulţii înţeleg că, de fapt, copilul chiar îşi trăieşte viaţa în grădiniţă, alături de educator. Ambii cresc şi se dezvoltă: copilul – fizic, intelectual şi psiho-emoţional, iar educatorul – profesional”.
Seminarul de la Cimişlia face parte dintr-un ciclu de 42 de trainiguri pentru metodiştii din toată ţara, organizate în perioada 1 iunie – 22 august 2009, cu genericul „Educaţia centrată pe copil: principii teoretice şi strategii practice adecvate vîrstei copilului”. Seminarele sunt desfăşurate de cca 20 de instructori. Trainingurile sunt oferite de Programul Educaţional „Pas cu Pas”, agenţie selectată în acest scop de Ministerul Educaţiei şi Tineretului.
Galina BULAT, Viceministrul Educaţiei şi Tineretului a subliniat: „Activităţile de instruire îi ajută pe metodişti şi educatori să exerseze metode de aplicare a Ghidului Cadrelor Didactice, Standardelor Profesionale şi Standardelor de Dezvoltare a Copilului de 5-7 ani. Aceste documente de politică educaţională au fost elaborate şi pilotate în prima fază a proiectului”.
„Toate obiectele din grupă – mobila, materialele didactice şi jucăriile – au fost oferite grădiniţei „Foişor” anul trecut din Proiectul „Educaţie pentru Toţi”, din cadrul Ministerului Educaţiei şi Tineretului, după ce instituţia preşcolară a beneficiat de lucrări de reparaţie în două grupe. Astfel, în 2008, datorită proiectului am redeschis grădiniţa, după o pauză de mai mulţi ani”, mărturiseşte Veaceslav GOTNOC, director al instituţiei preşcolare „Foişor”.
„Atunci cînd renovările din grădiniţe sunt însoţite de instruirea managerilor şi educatorilor, de oferirea unui suport metodologic şi didactic, de dotarea cu echipament şi mobilier, potrivite pentru copii – beneficiile sunt mai multe şi schimbările mai profunde”, spune Galina BULAT.
Proiectul „Educaţie pentru Toţi – Iniţiativă de Acţiune Rapidă” este realizat din sursele unui grant oferit ţării noastre de Fondul Fiduciar Catalitic. Grantul este administrat de Banca Mondială, iar activităţile proiectului sunt implementate de Ministerul Educaţiei şi Tineretului cu asistenţa UNESCO şi UNICEF.
Grădiniţa „Foişor” din or. Cimişlia a fost renovată în 2007 şi repusă în activitate în 2008, în rezultatul activităţilor de reabilitare din cadrul Proiectului „Educaţie pentru Toţi – Iniţiativă de Acţiune Rapidă”.
Aurelia GUZUN,
specialist în comunicare şi mobilizare comunitara,
Proiectul „Educaţie pentru Toţi – Iniţiativă de Acţiune Rapidă”
Autor: Administrator
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33