Vizualizări: 5322
Membru al Consiliului Europei – oportunităţi, obligaţiuni şi responsabilităţi
Chisinau, 6 Mai 2009 — E firească şi justificată iniţiativa noului Institut Integrare Europeană şi Ştiinţe Politice al Academiei de Ştiinţe a Moldovei de a organiza în comun cu Direcţia Integrare Europeană şi Cooperare Internaţională a A.Ş.M. o masă rotundă cu genericul „Consiliul Europei - promotor al democraţiei”. Manifestarea s-a desfăşurat la 5 mai curent şi a întrunit în aspiraţia de aderare a ţării noastre la Comunitatea Europeană cercetători ştiinţifici din institutele A.Ş.M., profesori universitari, reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale şi societăţii civile.
„Noi nu avem de gînd să devenim actori politici pe scena politică – a subliniat în cuvîntul său de deschidere dr. Victor Ţvircun, directorul Institutului Integrare Europeană şi Ştiinţe Politice al A.Ş.M. şi moderator al acestei manifestări. – Prin studiile noastre fundamentale şi cele aplicative, prin materialul analitic dorim să servim societatea noastră, să răspundem argumentat la provocările timpului în promovarea valorilor democratice, în educarea societăţii, şi, în primul rînd, a tineretului în baza lor. În acest sens de un real folos constituie conjugarea eforturilor tuturor celor prezenţi astăzi la masa rotundă”.
După cum se ştie, Consiliul Europei, fondat la 5 mai 1949, este o organizaţie internaţională guvernamentală care urmăreşte angajarea şi aprofundarea cooperării în domeniile asigurării drepturilor omului şi promovării democraţiei pluraliste. Alte obiective majore ale lui vizează asistenţa în edificarea statului de drept, promovarea valorilor democratice şi încurajarea unităţii şi diversităţii culturale în Europa. O atenţie deosebită este acordată protejării libertăţilor individuale şi celor politice, precum şi consolidării societăţii civile în asigurarea coeziunii sociale. Aderînd la Consiliul Europei la 13 iulie 1995, a menţionat în comunicarea sa „Instituţionalizarea relaţiilor dintre Republica Moldova şi Consiliul Europei " dr. Victor Juc, Republica Moldova s-a angajat să implementeze aceste prevederi, beneficiind de suportul din partea acestei structuri. Ţara noastră a ratificat peste 60 de convenţii adoptate de Consiliul Europei, iar în perioada mai-noiembrie 2003 a exercitat preşedinţia Comitetului de Miniştri.
Lilia Snegureac, director al Biroului de Informare al Consiliului Europei în Moldova, s-a referit la obligaţiunile şi responsabilităţile pe care le are un stat - membru al Consiliului Europei. Această calitate impune şi Republicii Moldova continuarea edificării unei societăţi fondate pe un anumit număr de valori şi principii pe care le împărtăşeşte: pluralismul politic, drepturile fundamentale ale individului vis-a-vis de stat, respectarea absolută a normelor de drept şi acceptarea comună a unui control colectiv (juridic şi politic) a respectării lor de către toţi şi în orice împrejurări. În aceasta constă baza contractului etic, moral şi politic, liber consimţit de fiecare stat-membru faţă de colectivitatea altor democraţii europene.
În cadrul şedinţei au fost abordate şi alte aspecte ale temei discuţiei de la masa rotundă „Consiliul Europei - promotor al democraţiei”: relaţia democraţie – birocraţie în condiţiile tranziţiei societăţii moldoveneşti; Consiliul Europei la 60 de ani; rolul CE în promovarea drepturilor omului; priorităţile CE în dezvoltarea educaţiei şi cercetării europene; contribuţia acestei structuri europene la dezvoltarea democraţiei în ţările postcomuniste; contribuţia Consiliului Europei la promovarea standardelor democratice în activitatea mass-mediei ş.a. La elucidarea subiectelor şi-au dat concursul dr. Pantelimon Varzari, dr. Anatolie Bantuş, dr. Diana Sîrcu, Ghenadie Slobodeniuc, dr. Oleinic Ludmila, dr. hab. Victor Moraru, Ion Tăbîrţă ş.a.
Totuşi din anul 2000, au specificat participanţii la acest dialog, Republica Moldova se află sub incidenţa monitorizării din partea Consiliului Europei, fapt ce evidenţiază existenţa unor restanţe de remediat la capitolul funcţionarea instituţiilor democratice şi respectarea drepturilor omului. Printr-o declaraţie a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei încă o dată s-a stipulat oportunitatea independenţei mass-media şi necesitatea angajării dialogului dintre putere şi opoziţie în scopul asigurării coeziunii civice.
Tatiana Rotaru,
Serviciul de presă al A.Ş.M.
Autor: Administrator
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33