Nume
Parola
Vizualizări: 5950
„Conservarea tradițiilor populare prin prisma dimensiunii de gen”: Tabăra de Vară din raionul Ungheni
Ungheni, 21 Iunie 2022 — Grupul de Inițiativă Locală din satul Semeni, raionul Ungheni, a desfășurat o Tabără de Vară pentru 70 de copii de vârstă preșcolară din satele Semeni și Zagarancea. În cadrul acestei Tabere de vară au fost desfășurate mai multe activități ce contribuie la promovarea egalității de gen în rândul copiilor din mediul rural.

Prima activitate în cadrul proiectului a fost o vizită a copiilor la o livadă de cireșe, acolo unde aceștia au deprins abilități de culegere și au fost învățați că astfel de munci sunt practicate în egală măsură atât de femei, cât și de bărbați. A doua activitate a fost un popas la Casa Strămoșească de pe teritoriul Muzeului în aer liber din Zagarancea, unde au văzut uneltele străvechi pe care le utilizau în trecut strămoșii lor, au făcut cunoștință cu cele mai vechi îndeletniciri, precum ar fi ciobănitul.

„Vizita copiilor la Muzeul în aer liber din Zagarancea a fost benefică pentru ei. Aceștia au aflat mai multe informații despre ciobănit și au avut drept exemple machetele oilor care se află pe teritoriul muzeului din sat și o stână confecționată după prototipul uneia reale care există la noi în localitate. În comunitate avem mai multe stâne, trei dintre ele se află în intersecție – Vasilica, Zagarancea și Semeni, iar pe panoul de la intrarea în muzeu scrie: „Pe un picior de plai, pe o gură de rai, trei turme de mei cu trei ciobănei, unui vasilicean, altui zagarancean și seminean”. Copiii prezenți la Tabăra de Vară au vârstele cuprinse între 4 și 7 ani, iar din cei 70 de copii participanți 65% sunt fete și 35% băieți”, a afirmat Ira Turețchi, Coordonatoarea Grupului de Inițiativă Locală „Din străbuni adunate”.

A treia activitate din cadrul Taberei de Vară a fost culesul de căpșuni pe câmp, unde copiii au învățat cum se desfășoară procesul de creștere și culegere al căpșunilor, de asemenea, s-au bucurat de posibilitatea de a practica cele învățate.

„Aceste activități sunt foarte importante pentru copii, deoarece ei învață cum să promoveze tradițiile locale, cum să fie mai receptivi față de nevoile care sunt în societate și au posibilitatea de a vizita locuri noi și de a fi familiarizați cu comuna. Chiar dacă copiii locuiesc în sat, aceștia mai au încă multe locuri frumoase de descoperit, despre care au auzit și pe care încă nu le-au văzut. Toate aceste activități ajută ca tânăra generație să fie mai legată de locurile natale”, a menționat Primarul comunei Zagarancea, Vasile Gabiuc.

„Pentru copii această oportunitate este foarte benefică. Participând la Tabăra de Vară, copiii învață lucruri noi, vizitează locuri frumoase și, plimbându-se prin natură, devin mai energici și mai sănătoși și cred că aceste amintiri o să le rămână în minte pentru tot restul vieții”, a povestit Directorul Grădiniței „Semeni”, Angela Patriciuc.

„Mă bucur că și copilul meu are ocazia de a participa la astfel de activități frumoase, care îl dezvoltă din punct de vedere intelectual. De fiecare dată activitățile au fost bine organizate și copii s-au simțit bine”, a spus unul dintre părinți copiilor participanți la Tabăra de Vară din raionul Ungheni, Victoria Plăcintă.

Această activitate a fost realizată de către Grupul de Inițiativă din satul Semeni, raionul Ungheni, desfășurată în cadrul Programului de Inițiative Locale, implementat de AO Centrul „CONTACT-Cahul” și AO „Institutum Virtutes Civilis”, în cadrul Proiectului EVA „Promovarea egalității de gen în raioanele Cahul și Ungheni”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de UN Women în parteneriat cu UNICEF Moldova, în baza Acordului de Colaborare cu UN Women (Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitate de Gen și Abilitarea Femeilor). Părerile și opiniile exprimate aici aparțin autorilor și nu reflectă neapărat punctul de vedere al UN Women, al UNICEF sau al Uniunii Europene.

#EVAProject #UNWomen #UNICEF #ImpreunaMaiPuternici #EU4Cahul #EU4Ungheni #EU4Moldova #StrongherTogether #GenerationEquality #TeamEurope