Fă-ți cont de companie/organizație pentru a-ți crește prezența în presă și mediul online
- 11 783 comunicate de presă
- 140 instituţii/companii înscrise
- 329 jurnalişti înscrişi
- 475 utilizatori înscrişi
Vizualizări: 4330
19 Iunie 2009 — La 19 iunie 2009, dl Valeriu Ostalep, Viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, a avut o întrevedere cu Generalul Ferenc Banfi, Şeful Misiunii UE de asistenţă la frontieră în Republica Moldova şi Ucraina.
Cei doi oficiali au abordat subiecte vizînd evaluarea situaţiei la frontiera moldo-ucraineană, stadiul actual al activităţii Misiunii şi cooperarea acesteia cu serviciile de resort din Republica Moldova.
Vizualizări: 1658
19 Iunie 2009 — Stimaţi Şefi de Stat,
Doamnelor şi Domnilor,
Onorată Asistenţă,
În primul rînd, doresc să-i salut pe toţi cei prezenţi astăzi aici, la Summitul Şefilor de Stat din Europa Centrală, eveniment care s-a constituit deja într-o tradiţie şi într-un model util de promovare a dialogului în diferite domenii de interes comun între statele din regiune.
Graţie organizatorilor şi personal Preşedintelui Boris Tadić, formatul discuţiilor noastre de azi, stimaţi colegi, predispune spre un schimb de opinii şi reflecţii sincere şi deschise.
Vizualizări: 1322
Chisinau, 19 Iunie 2009 — Comunitatea Statelor Independente devine o structură regională capabilă să soluţioneze cele mai importante probleme economice şi sociale cu care se confruntă ţările membre ale acesteia, a declarat Prim-ministrul Zinaida Greceanîi în deschiderea şedinţei Consiliului economic CSI.
Între responsabili de nivel înalt atît din structurile economice, cît şi financiare şi bancare există o permanentă cooperare, iar acest dialog contribuie la depăşirea provocărilor ridicate de criza economică mondială.
Vizualizări: 4050
Chisinau, 19 Iunie 2009 — În vederea promovării măsurilor de întărire a încrederii, actualmente, prin intermediul grupurilor de lucru create în acest scop la Chişinău şi Tiraspol, în localităţile din stînga Nistrului se implementează un şir de proiecte în domeniul sănătăţii şi sfera socială, prin extinderea programelor naţionale şi internaţionale respective.
Printre cele mai relevante exemple în acest sens pot fi menţionate proiectele vizînd realizarea măsurilor de control şi profilaxie a tuberculozei şi HIV/SIDA; instruirea personalului instituţiilor medico-sanitare de asistenţă medicală primară; dezvoltarea capacităţilor privind sănătatea reproductivă şi planificarea familiei; realizarea programului privind vaccinarea populaţiei; consolidarea serviciului de reanimare şi terapie intensivă a instituţiilor medicale, reieşind din trecerea înregistrării naşterii copiilor cu masa de la 500 grame şi termenului de gestaţie de 22 săptămîni; dezvoltarea centrului de sînge din Tiraspol, secţiilor de transfuzie a sîngelui a spitalului orăşenesc din Bender şi spitalului raional din Rîbniţa, ca parte componentă a proiectului „Securitatea transfuzională în Republica Moldova”; informarea populaţiei privind măsurile de profilaxie a noului virus gripal A(H1N1); implementarea regulilor medico-sanitare internaţionale.
Vizualizări: 1651
Chisinau, 18 Iunie 2009 — În data de 18 iunie curent, Partidul Democrat din Moldova a depus la Comisia Electorală Centrală documentele pentru înregistrare în calitate de concurent electoral. La ora 17.
Vizualizări: 1618
Chisinau, 18 Iunie 2009 — În şedinţa de joi, 18 iunie 2009, Comisia Electorală Centrală (CEC) a constituit 37 de circumscripţii electorale de nivelul doi în unităţile administrativ-teritoriale ale Republicii Moldova pentru alegerile în parlamentare din 29 iulie 2009.
Totodată, au fost aprobate modele documentelor electorale şi a fost stabilit tirajul necesar desfăşurării alegerilor parlamentare din 29 iulie curent; a fost modificat Regulamentul cu privire la activitatea birourilor electorale ale secţiilor de votare, astfel încît doar secretarii birourilor pot face înscrieri în lista suplimentară şi au fost stabilite atribuţiile de serviciu ale membrilor CEC în perioada electorală.
Vizualizări: 1655
Chisinau, 18 Iunie 2009 — Partide politice şi instituţii mass-media au semnat joi, 18 iunie 2009, în urma unor consultări organizate de către Comisia Electorală Centrală (CEC) în cadrul unei mese rotunde speciale, Codul de conduită privind desfăşurarea şi reflectarea campaniei electorale la alegerile în noul Parlament din 29 iulie 2009.
La eveniment au fost invitaţi preşedinţii partidelor politice şi organizaţiilor social-politice, conducătorii instituţiilor mass-media din ţară.
Vizualizări: 1492
Chisinau, 18 Iunie 2009 — Astazi a avut loc sedinta juriului care a examinat proiectele lucrarilor in cadrul concursului pentru elaborarea compozitiei sculpturale "In memoria victimelor regimului stalinist", ce urmeaza sa fie amplasata in scuarul din fata Garii feroviare din Chisinau.
Din cele 20 de lucrari, supuse atentiei juriului, au fost selectate patru echipe de sculptori si arhitecti, care vor concura in continuare pentru etapa finala a concursului.
Vizualizări: 1618
Chisinau, 18 Iunie 2009 — Liga pentru Apărarea Drepturilor Omului din Moldova (LADOM), luînd în considerare faptul că a fost stabilită data alegerilor parlamentare anticipate pentru 29 iulie 2009 anunţă constituirea unui Grup de experţi care vor depune eforturi sporite pentru monitorizarea alegerilor parlamentare anticipate şi aprecierea corectitudinii procesului electoral.
LADOM regretă acutizarea crizei politice şi deraparea de la standardele democratice după alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009.
Vizualizări: 5563
Chisinau, 18 Iunie 2009 — La Baza militară de Instruire Bulboaca se desfăşoară în premieră pentru Republica Moldova, Cursul de evaluatori internaţionali şi Exerciţiul „Scutul păcii 2009”.
Circa 40 de militari din circa 20 de ţări vor fi certificaţi în cadrul Cursului de evaluatori internaţionali de experţi ai Comandamentului Militar European.
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2300
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33