Nume
Parola
Vizualizări: 6004
Avocatul Poporului pentru drepturile copilului pledează pentru un tratament egal față de toți copiii, indiferent de data nașterii, la stabilirea indemnizațiilor lunare pentru îngrijirea lor și de suport pentru creștere.
8 Iunie 2017 — Avocatul Poporului pentru protecția drepturilor copilului a contestat la Curtea Constituțională prevederile legislative, potrivit cărora ” indemnizaţia lunară pentru îngrijirea copilului pînă la vîrsta de 2 ani şi indemnizaţia lunară de suport pentru creşterea pînă la vîrsta de 3 ani a copiilor gemeni sau a mai multor copii născuţi dintr-o singură sarcină se stabilesc pentru copiii născuţi începînd cu 1 ianuarie 2017”. Norma menționată este stipulată în alin.(3) din art.8 din Legea nr.315 din 23.12.2016 privind prestațiile sociale pentru copii.
Avocatul Copilului consideră că prevederile în cauză sunt discriminatorii pentru că cerința cu referire la data nașterii copilului limitează dreptul la obținerea indemnizației lunare pentru copiii născuți pînă la data de 1 ianuarie 2017.
În acest mod nu este garantat principiul egalității în realizarea dreptului la îndemnizație lunară și este generat tratament diferențiat a persoanelor aflate în situații similare.
Ombudsmanul copilului e de părere că indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului pînă la vîrsta de 2 ani și indemnizaţia lunară de suport pentru creşterea pînă la vîrsta de 3 ani a copiilor gemeni sau a mai multor copii născuţi dintr-o singură sarcină trebuie să fie stabilită în mod egal pentru toți copiii, fără a fi luată în considerație data nașterii copilului.