Nume
Parola
Vizualizări: 2343
Filialele CCI desfășoară târguri și iarmaroace de Paști
Chișinău, 29 Aprilie 2013 — Pe parcursul săptămânii curente, mai multe filiale ale Camerei de comerț și Industrie a Moldovei, în comun cu autoritățile publice locale din teritoriul deservit, vor organiza târguri și iarmaroace de Paști, devenite deja tradiționale pentru cetățenii din regiune. Manifestările au scopul de a susține agenții economici și a familiariza consumatorii cu produsele și serviciile întreprinzătorilor autohtoni.
Startul șirului târgurilor de Paști va fi dat pe 1 mai, de ediția a II-a a Expoziției universale ”Primăvara la Sângerei”, la care vor participa 25 de companii din diferite raioane. Pe parcursul a trei zile, în Piața centrală a or. Sângerei vor fi expuse produse alimentare, mărfuri de larg consum, articole artizanale etc.
Târgul este organizat de filiala Bălți a CCI a Moldovei în comun cu primăria și consiliul raional Sângerei, în contextul marcării, pe 6 mai, a hramului localității.
Galina Codiţa, director al filialei Bălţi a CCI, a spus că, prima ediție a expoziției s-a bucurat de succes atât în rândul agenților economici, cât și în cel al vizitatorilor. ”Deoarece anul curent hramul or. Sângerei are loc în toiul sărbătorilor pascale, de la târg nu vor lipsi cozonacii, ouăle încondeiate, ingrediente pentru bucatele tradiționale.”
Tot în zona de nord a țării, în perioada 2-3 mai curent, în Piața ”Ștefan cel Mare” a or. Edineț va avea loc ediția a IV-a a Expo-târgului ”Accentele primăverii”.
Precum a menționat directorul filialei Edineţ a CCI, Inna Stanciu, agenții economici participanți la ”Accentele primăverii” le vor propune vizitatorilor produse de panificație, legume și fructe, mezeluri, alte produse alimentare, băuturi, mărfuri de uz casnic.
Iarmaroace de Paști va desfășura și filiala Tighina a CCI, în perioada 2 - 4 mai, în orașele Căușeni și Ștefan Vodă.
Visarion Bilic, director al filialei Tighina, a accentuat că, la cele două evenimente vor lua parte, în total, 50 de companii. ”Târgurile pascale au devenit tradiționale în regiunea noastră. Ele sunt binevenite, pentru că cetățenii au posibilitatea să achiziționeze produse proaspete, calitative, direct de la producător.”
La sudul țării, în perioada 2 - 4 mai, în or. Comrat, filiala Găgăuzia a CCI organizează ediția a XIII-a a Târgului pascal ”Paskellia”, care va reuni 20 de expozanți.
Vizitatorii sunt așteptați cu drag la fiecare din manifestările enumerate.
www.chamber.md sau pagina CCI pe facebook