Nume
Parola
Vizualizări: 1973
Dorin Chirtoacă: Părinţii nu sunt obligaţi să susţină financiar şcolile sau grădiniţele
Chisinau, 19 Octombrie 2009 — Primarul general Dorin Chirtoacă a solicitat Direcţiei generale educaţie, tineret şi sport să intervină pe lângă administraţiile şcolilor şi a grădiniţelor din municipiu, pentru ca părinţii să nu mai fie obligaţi să ajute financiar aceste instituţii.

Potrivit primarului de Chişinău, în statutul mai multor asociaţii părinteşti se conţin stipulări care prevăd expres obligativitatea achitării unor asemenea taxe, fapt care contravine flagrant legislaţiei în vigoare. Dorin Chirtoacă şi-a exprimat nedumerirea în legătură cu înregistrarea unui asemenea statut de către Ministerul Justiţiei. În context, Dorin Chirtoacă i-a cerut directorului Direcţiei generale educaţie, tineret şi sport o notă explicativă pe marginea acestei situaţii, solicitând sistematizarea tuturor adresărilor părinţilor referitoare la subiectul respectiv. Primarul general a solicitat părinţilor care sunt obligaţi să achite diverse taxe pentru şcoală sau grădiniţă să comunice acest lucru administraţiei publice locale.

La rândul său, Lilian Carp, şef al cabinetului primarului general, a constatat că multe asociaţii părinteşti confundă sponsorizările cu taxele, motiv pentru care apare necesitatea elaborării unui statut-model al acestor asociaţii.


Direcţia Relaţii Publice a Primariei mun. Chişinău