Nume
Parola
Vizualizări: 1938
În Chişinău a început sezonul de încălzire
Chisinau, 19 Octombrie 2009 — Primarul general Dorin Chirtoacă a dispus începerea sezonului de încălzire 2009 – 2010 în municipiul Chişinău. Începând cu ziua de astăzi, 19 octombrie a.c., la agentul termic vor fi conectate grădiniţele, instituţiile medicale şi cele de învăţâmânt. Până la sfârşitul sătpămânii curente, la reţeaua centralizată de încălzire urmează a fi conectate şi blocurile locative.

După cum a menţionat Dorin Chirtoacă, la conectarea fondului locativ trebuie să se ţină cont de solicitările locatarilor, în acest sens urmând a fi consultaţi gestionarii blocurilor. De asemenea, primarul general a subliniat necesitatea asigurării calităţii agentului termic, astfel încât toţi consumatorii să achite conform parametrilor reali şi a temperaturii din apartamente. Edilul capitalei a spus că pe parcursul sezonului rece 2009 – 2010, temperatura în blocurile de locuinţe va fi reglată, pe timpul zilei şi a nopţii, în dependenţă de temperatura aerului.

Fondul locativ a fost pregătit din punct de vedere tehnic pentru începerea sezonului de încălzire, aceste lucrări fiind încheiat încă la începutul lunii octombrie. Tariful la energia termică livrată de SA „Termocom” pentru consumatorii din Chişinău în sezonul de încălzire 2009 – 2010 va rămâne de 540 lei pentru o gicacalorie.


Direcţia Relaţii Publice a                
Primăriei mun. Chişinău