Vizualizări: 1864
Premierul Vlad Filat va efectua o vizită de lucru la Bruxelles
Chisinau, 28 Septembrie 2009 — În zilele de 29-30 septembrie curent, dl Vlad Filat, Prim-ministrul Republicii Moldova, va efectua o vizită de lucru la Bruxelles.
În cadrul întrevederilor pe care le va avea cu conducătorii instituţiilor europene şi euro-atlantice, Premierul va informa interlocutorii despre programul de guvernare a Executivului, se va referi la priorităţile politicii interne şi externe pe care şi le propune noul arc de guvernare. Un accent deosebit va fi pus pe setul de măsuri pe care Guvernul de la Chişinău intenţionează să le întreprindă în vederea depăşirii situaţiei de criză în care se află ţara.
Un capitol aparte al agendei vizitei va fi consacrat priorităţilor Republicii Moldova în relaţiile cu Uniunea Europeană: lansarea negocierilor privind noul Acord de cooperare, intensificarea dialogului cu privire la liberalizarea regimului de vize, continuarea dialogului în vederea soluţionării conflictului transnistrean. Aceste şi alte subiecte de interes sporit vor fi discutate cu conducătorii Parlamentului European, Consiliului Uniunii Europene şi Comisiei Europene.
Vizita va avea şi o dimensiune bilaterală, în cadrul căreia şeful Guvernului moldovenesc se va întâlni cu omologul său belgian şi cu Ministrul Afacerilor Externe al Regatului Belgiei.
Premierul Vlad Filat va fi însoţit de dl Iurie Leancă, Viceprim-ministru, Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene.
Serviciul de presă al Guvernului

Autor: Administrator
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2275
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33