Nume
Parola
Vizualizări: 6381
Medicii militari participă la exerciţiul multinaţional „MEDCEUR 2009”
31 August 2009 — Un contingent militar al Armatei Naţionale a plecat în Serbia astăzi, 31 august, la exerciţiul multinaţional „Medceur 2009”.    

Armata Naţională a detaşat la exerciţiu un contingent de 16 medici militari, compus în special din cardiologi, chirurgi şi instructori sanitari. Împreună cu omologii din armatele SUA, Armenia, Germania, Albania, Macedonia, Croaţia, Azerbaidjan, etc., medicii moldoveni îşi vor perfecţiona cunoştinţele în acordarea ajutorului medical de urgenţă, trierea medicală, poli-traumatisme şi desfăşurarea în teren a spitalelor de campanie.

Exerciţiul multinaţional „Medceur 2009” se desfăşoară în perioada 31 august - 14 septembrie şi antrenează circa 300 medici militari din 12 state membre NATO şi semnatare ale Programului „Parteneriat pentru Pace”. Scenariul exerciţiului prevede participarea forţelor medicale de reacţie rapidă pentru acordarea ajutorului populaţiei sinistrate în urma unui cutremur de pămînt, inundaţii şi poluarea mediului.

Potrivit locotenent-colonelului Ana Guţu, superiorul contingentului moldovenesc, scopul aplicaţiilor este dezvoltarea interoperabilităţii serviciilor medicale din diferite state privind acordarea ajutorului medical sinistraţilor în caz de calamităţi naturale, avarii tehnogene şi crize umanitare. „Exerciţiu „Medceur 2009” reprezintă o oportunitate bună privind instruirea medicilor moldoveni conform standardelor occidentale şi familiarizarea cu metodele moderne de lucru ale colegilor din alte state” , a afirmat Ana Guţu.

De remarcat că Armata Naţională a participat pînă în prezent la opt ediţii ale exerciţiului Medceur. În anul 2007, la Baza militară de instruire Bulboaca a avut loc  exerciţiul multinaţional medical pentru Europa Centrala şi de Est „Medceur 2007”, găzduit în premieră de R. Moldova. În cursul exerciţiului, circa 400 medici militari din 13 ţări Partenere şi NATO au participat la exerciţii de salvare şi acordare a ajutorului medical sinistraţilor dintr-o zona calamitată. Adiţional, în cadrul exerciţiului a fost acordată asistenţă umanitară satului Floreşti, raionul Anenii-Noi, unde a fost renovată grădiniţa de copii şi punctul medical. În afară de aceasta, exerciţiul „Medceur 2007” a inclus repararea fîntînii arteziene din satul Cobusca-Veche. Costul proiectelor finanţate de SUA a fost estimat la $ 126 mii şi a ameliorat condiţiile de instruire pentru copiii de vîrstă preşcolară şi asigurarea localnicilor cu apă potabilă din aceste două localităţi.

Maior Alexandru JOSAN
Sef Serviciul Relatii Publice

Ministerul Apararii al R.Moldova
E-mail: josanualex29@yahoo.com