Vizualizări: 1753
Raportul de activitate al primarului general Dorin Chirtoaca
Chisinau, 13 August 2009 — Stimaţi locuitori ai Chişinăului!
Stimaţi cetăţeni ai Republicii Moldova!
Suntem la al doilea bilanţ de activitate, la doi ani alegerile locale din anul 2007. Municipiul Chişinău, întreaga republică, de fapt, majoritatea statelor lumii traversează o perioadă complicată, ca urmare a crizei economico-financiare globale. În ceea ce priveşte Republica Moldova şi localităţile acesteia, inclusiv capitala, la efectele crizei mondiale se adaugă efectele neluării la timp a unor decizii fundamentale şi neefectuării reformelor necesare pentru alinierea administraţiei locale şi centrale la standardele europene.
De la bun început, bugetul municipiului Chişinău, de circa 1,5 mlrd. lei, a fost unul auster, fiind de cel puţin de două ori mai mic faţă de minimul necesar, iar administraţia centrală a obstrucţionat, a blocat activitatea primăriei, acţionând astfel împotriva locuitorilor municipiului.
In calitate de Primar general am promovat, promovez şi voi promova în continuare reformele necesare pentru desprinderea municipiului Chisinau de modul de administrare de tip sovietic şi pentru punerea în aplicare a unui mod de administrare modern, de tip european, bazat pe lege, competenţă, competiţie, calitate şi transparenţă.
Din păcate, administraţia anterioară a persistat în nereguli financiare permiţând depăşirea limitelor bugetare, aprobând decizii fără acoperire financiară şi provocând un deficit bugetar de peste 500 mil. lei (mai mult de 30 % din buget). Pentru remediere, au fost realizate, împreuna cu CMC, o serie de reforme, necesare pentru asigurarea prestării serviciilor publice.
Ţin să reamintesc că în perioada 2007-2008, principalele obiective au fost corectarea activităţii administraţiei publice locale, a serviciilor municipale şi revenirea lor în legalitate, în primul rând, sub aspectul gestionării banilor publici. Astfel, au fost stinse datoriile acumulate de subdiviziunile municipale, ca urmare a depăşirii limitelor alocaţiilor bugetare pe parcursul mai multor ani (circa 500 milioane lei), au fost mărite cu 20 % salariile în sfera socială pentru: profesori, educatori, angajaţii din sferele culturii şi asistenţei sociale, a fost simplificată activitatea agenţilor economici etc.
Aceste rezultate au fost atinse, în ciuda situaţiei financiare dificile, a unei crize, de fapt provocate încă din anul 2007, din motive politice de către, deja, fosta guvernare comunistă. Precizăm că, din cauza abuzurilor fostei guvernări, municipiul Chişinău nu a primit în anul 2008 venituri de circa 1 miliard lei (ceea ce constituie peste 50 % din bugetul anual), iar în anul 2009 de circa 600 milioane lei. În total în ultimii doi ani municipiul Chişinău a ratat venituri de circa 1,6 miliarde lei, ceea ce constituie un buget anual.
Menţionăm de asemenea că în perioada iunie 2008 – iunie 2009, activitatea primăriei a fost marcată de o încercare ilegală a mai multor fracţiuni şi persoane din cadrul Consiliului Municipal Chişinău (CMC) sa se substituie primăriei, mergându-se până la dualitatea de putere, ceea ce a îngreunat activitatea administraţiei şi a avut un efect negativ asupra municipiului şi a locuitorilor capitalei.
Astăzi însă, afirmăm că toate acestea au rămas în trecut şi ţin să mulţumesc încă o dată locuitorilor capitalei pentru încrederea şi sprijinul acordat permanent în această perioadă. Şi în perioada următoare vor fi propuse reforme esenţiale, în vederea atingerii standardelor europene în municipiul Chişinău.
Realizări 2008 - 2009:
• Acumularea veniturilor şi acoperirea cheltuielilor in proporţie de 100 %, conform proiectului bugetului pe anul 2009 elaborat de primărie (spre deosebire de Guvern care înregistrează un deficit bugetar in creştere);
• Menţinerea creşterii salariale cu 20 % pentru sfera educaţiei în municipiu, inclusiv în suburbii, si a volumului integral de reparaţii capitale în instituţiile de învăţământ;
• Menţinerea integrală a proiectelor de investiţii în suburbiile municipiului Chişinău, conform proiectului din anul 2008;
• Introducerea compensaţiilor individuale pentru achitarea agentului termic pentru păturile social – vulnerabile ale populaţiei, în rezultat, persoanele cu venit mai mic de 1500 lei care au depus dosarul la primărie, au primit compensaţii de 300 - 500 lei/ lună pentru achitarea consumului de agent termic, fiind acoperit întreg municipiul Chişinău, inclusiv suburbiile (spre deosebire de Guvern care nu a implementat până în prezent o asemenea reformă, deşi a primit în acest sens, asistenţa internaţională);
• Realizarea unei economii la bugetul municipal de circa 400 milioane lei prin introducerea compensaţiilor individuale pentru achitarea agentului termic.
• Demararea proiectului de prelucrare a nămolului la staţia de epurare a apelor uzate pentru eliminarea mirosului neplăcut prin intermediul Geotuburilor (tehnologie olandeza), primele instalaţii, fiind deja puse în funcţiune.
• Renegocierea contractului cu Grupul Italian pentru construcţia fabricii de prelucrare a deşeurilor solide (contractul urmează a fi supus aprobării CMC până la finele verii);
• Lansarea sistemului Wi-Fi cu acces liber la Internet în Grădina Publică Ştefan cel Mare;
• Realizarea inventarierii complete a resurselor funciare, proprietate publică a municipiului Chişinău (cu asistenţa financiară a PNUD Moldova), fiind identificate circa 800 hectare de terenuri – proprietate publică municipală care anterior nu erau luate la evidenţă.
• Inventarierea şi evaluarea urbanistică a spaţiilor verzi din intravilan (cu asistenţa financiară a PNUD Moldova), până în prezent fiind identificate circa 60 hectare de spaţii verzi publice care anterior nu erau luate la evidenţă (proiect în curs de desfăşurare).
• Acordarea pentru 7710 copii din familiile social – vulnerabile a unui ajutor de 600 lei pentru pregătirea către noul an şcolar.
• Susţinerea investiţiilor în construcţii, care au atins în perioada iunie 2008 - august 2009 un volum peste 2,1 miliarde lei (circa 200 milioane $).
• Crearea a circa 2000 noi locuri de muncă, ca urmare a finalizării construcţiei şi dării în exploatare a mai multor obiective de menire social - culturală.
• Darea în exploatare a unui bloc locativ pentru categoriile social-vulnerabile din str. Liviu Deleanu (circa 80 apartamente). Finalizarea construcţiilor începute în anii 90 şi îngheţate în perioada ultimilor 15 ani (Cooperativele de construcţii 207, 209);
• Reabilitarea acoperişurilor, a reţelelor şi amenajarea curţilor interioare ale blocurilor, prin programul de mansardare a blocurilor locative. Până în prezent au fost recepţionate final 2 mansarde, 4 sunt în lucru, 16 - autorizate, pentru circa 64 au fost eliberate certificate de urbanism;
• Obţinerea aprobării din partea BERD în ceea ce priveşte reabilitarea reţelei de transport public, prin intermediul unui grant şi al unui împrumut în vederea procurării a 90 de troleibuze noi;
• Iniţierea a patru proiecte investiţionale pentru participarea în cadrul Programului Operaţional comun România – Ucraina - Republica Moldova;
• Finalizarea elaborării, în baza analizei funcţionale a Primăriei, a unui complex de măsuri privind reforma instituţională a administraţiei publice municipale (proiect realizat împreună cu o companie din Letonia şi cu sprijinul financiar al PNUD-Moldova)
• Transmiterea on-line şi off-line a şedinţelor Primăriei şi ale Consiliului Municipal Chişinău pe pagina web: www.chisinau.md (proiect realizat cu asistenţa PNUD – Moldova)
• Iniţierea implementării sistemului de gestionare electronică a documentelor în cadrul Primăriei Municipiului Chişinău (proiect implementat cu asistenţa PNUD Moldova);
• Creşterea coeficientului de iluminare până la 0,82.
• Instalarea a 33 de noi locuri de joacă pentru copii până la sfârşitul anului 2009;
• Construirea şi repararea drumului de acces în localitatea Văduleni, comuna Budeşti, izolată în ultimii aproape 10 ani, în special, în perioada rece a anului.
• Reconstrucţia apeductelor din comuna Bubuieci şi str. Florilor.
• Lansarea serviciului on-line de verificare a listelor electorale, cu susţinerea Fundaţiei Soros Moldova.
• Îmbunătăţirea dotărilor şi condiţiilor de activitate a staţiilor de salvare din mun. Chisinau
Priorităţi 2009 -2010:
• Implementarea cu susţinerea CMC a reformei instituţionale a administraţiei publice municipale, în baza concluziilor analizei funcţionale a Primăriei şi subdiviziunilor subordonate, efectuate împreună cu o companie din Letonia şi cu sprijinul financiar al PNUD - Moldova (reformarea administrativă şi managerială a administraţiei, modernizarea managementului financiar-bugetar, eficientizarea întregii activităţi a administraţiei publice a municipiului Chişinău);
• Promovarea la nivelul Parlamentului a reformelor legislative necesare pentru asigurarea unei autonomii locale reale şi efective în Republica Moldova.
• Recuperarea de la Guvern a veniturilor anuale de cel puţin 600 milioane lei luate în mod abuziv de către fosta guvernare comunistă, prin modificări legislative şi distribuirea discriminatorie a banilor publici;
• Continuarea acordării de compensaţii nominative (ajutoare sociale) pentru păturile social-vulnerabile ale populaţiei, extinderea pachetului de servicii compensate (ex: transport). Sensibilizarea Guvernului în vederea asumării şi îndeplinirii obligaţiei sale de a asigura protecţia socială reală a cetăţenilor, prin acordarea de compensaţii individuale păturilor social – vulnerabile ale populaţiei.
• Promovarea cooperării directe a Uniunii Europene cu administraţiile locale din Republica Moldova, pentru asigurarea accesului la fondurile europene necesare pentru construcţia de apeducte, canalizări, drumuri, şosea de centură etc.;
• Finalizarea proiectului de prelucrare a nămolului la staţia de epurare a apelor uzate pentru eliminarea mirosului neplăcut din capitală, prin intermediul geotuburilor sau a centrifugilor;
• Demararea construcţiei fabricii de prelucrare a deşeurilor solide;
• Soluţionarea problemei câinilor comunitari prin sterilizarea lor şi amplasarea în cadrul unui azil;
• Expunerea la concurs investiţional a proiectului de reconstrucţie a parcului Valea Morilor;
• Continuarea parteneriatelor publice private pentru prestarea de servicii publice;
• Extinderea reţelei Wi-Fi în mai multe parcuri din capitală, campusuri universitare etc.;
• Lansarea sistemului Wi-Fi pe bază de concurs în mai multe licee din capitală (în perspectivă, în toate liceele), crearea unui sistem centralizat de informaţii pe internet necesare şi utile pentru elevi şi profesori;
• Reformarea modului de gestionare a fondului locativ, transmiterea blocurilor în gestiunea asociaţiilor de proprietari, creşterea gradului de conştientizarea a necesităţii formării mecanismelor private de administrare a fondului locativ
• Finalizarea construcţiei blocului de locuit din str. N. Milescu-Spătaru destinat persoanelor intern deplasate din regiunea transnistreană a Republicii Moldova.
• Depolitizarea problematicii cu privire la elaborarea şi aprobarea tarifelor la utilităţile publice
• Promovarea transparenţei în procesul de elaborare şi aprobare a tarifului la energia termică cu participarea tuturor întreprinderilor şi factorilor implicaţi: S.A Moldova Gaz, CET 1, CET 2, S.A „Termocom”, ANRE ş. a.
• Construirea prin metoda ipotecară de locuinţe pentru angajaţii din sfera bugetară: profesori, medici, păturile social - vulnerabile, funcţionari, etc. (prin intermediul Direcţiei construcţii capitale);
• Continuarea construcţiei parcajelor, în special în centrul municipiului pentru diminuarea aglomeraţiei
• Amenajarea de noi locuri de joaca pentru copiii şi terenuri sportive performante de mini-fotbal în fiecare sector al municipiului Chişinău;
• Sistematizarea cartierelor de locuit potrivit normelor de urbanism.
Mulţumesc consilierilor din Consiliul municipal Chişinău care au sprijinit eforturile primăriei pentru politica fermă şi corectă promovată în interesul locuitorilor municipiului. Aduc sincere mulţumiri colegilor viceprimari, tuturor colegilor din administraţie şi din serviciile şi regiile municipale, colegilor primari şi consilieri locali din localităţile din componenţa municipiului, pentru contribuţia adusă la menţinerea, afirmarea şi consolidarea municipiului Chişinău. Cer să avem atitudine fermă în continuare pentru eficientizarea serviciilor publice, respectarea standardelor europene de calitate, asigurarea transparenţei activităţii administraţiei, crearea tuturor condiţiilor pentru asigurarea liniştii, a unui trai decent şi a prosperităţii locuitorilor municipiului Chişinău.
Mulţumesc mass-media pentru reflectarea activităţii noastre pe parcursul acestui an şi pentru asigurarea comunicării între administraţie şi cetăţeni.
Exprim recunoştinţă societăţii civile şi organismelor internaţionale pentru contribuţia adusă dezvoltării şi consolidării democraţiei şi legalităţii în Republica Moldova.
Va mulţumesc, stimaţi locuitori ai municipiului Chişinău, atât celor din centrul oraşului, celor din sectoare şi în mod special, celor din suburbii pentru solidaritate, pentru menţinerea unui curs democratic stabil al Republicii Moldova, pentru opţiunea fermă în favoarea libertăţii şi a viitorului nostru european.
Va chem să muncim mai departe, umăr la umăr, pentru a avea în continuare dezvoltare economică, stabilitate socială, armonie interetnică, pentru a crea o soartă mai bună cetăţenilor noştri şi pentru ca Moldova, care este a copiilor, copiilor, copiilor noştri, să fie la loc de cinste în familia Europei şi în lume!
Dumnezeu să binecuvânteze municipiul Chişinău şi Republica Moldova!
Cu respect,
Dorin Chirtoacă, Primar general al municipiului Chişinău

Autor: Administrator
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2301
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33