Vizualizări: 3831
Un profesor din Donduşeni reţinut pentru trafic de influenţă
26 Iunie 2009 — Victor Sobolschi, profesor al Şcolii profesionale din satul Tîrnova, raionul Donduşeni a fost reţinut de către ofiţerii Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, Direcţia „Nord”, fiind bănuit de trafic de influenţă. Bărbatul în vîrstă de 50 de ani a opus o rezistenţă dură grupului de reţinere, încercînd să fugă de la faţa locului. Flagrantul a avut loc în Drochia pe teritoriul Gării auto, iar în prezent Victor Sobolschi se află în izolatorul de detenţie provizorie pe un termen de 72 de ore.
CCCEC a pornit o cauză penală în privinţa lui Sobolschi după ce au recepţionat o informaţie operativă, din care rezulta că acesta urmează să influenţeze perfectarea unei diplome de absolvire a Şcolii profesionale pentru un locuitor al satului Pelinia, acelaşi raion. Profesorul susţinea că poate determina directorul instituţiei în cauză să elibereze diploma contra 150 de euro.
Sobolschi a fost surprins în momentul în care primea banii marcaţi „mită CCCEC”. La percheziţie, suma menţionată a fost găsită asupra reţinutului.
CCCEC acumulează probe în vederea elucidării şi unor alte eventuale cazuri de implicare ilicită a pedagogului. Totodată se întreprind măsuri pentru identificarea unor posibile scheme frauduloase în interiorul şcolii pentru stabilirea complicităţii altor persoane.
Potrivit legislaţiei în vigoare, traficul de influenţă se pedepseşte cu pînă la 7 ani de înschisoare sau cu amendă de pînă la 60 mii lei.
***Serviciul de presă al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei
Autor: Administrator
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2300
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33