Vizualizări: 1417
În cadrul lucrărilor Summitului Şefilor de Stat din Europa Centrală, Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a avut o întrevedere cu omologul său ceh, Vaclav Klaus
19 Iunie 2009 — În cadrul întrevederii Vladimir Voronin a apreciat foarte înalt stadiul actual al relaţiilor dintre Republica Moldova şi Republica Cehă, remarcînd dinamizarea în ultimii ani a colaborării bilaterale. Preşedintele a subliniat interesul Republicii Moldova pentru aprofundarea şi extinderea cooperării multilaterale dintre cele două ţări în diverse domenii.
Şeful statului a exprimat gratitudine autorităţile cehe pentru suportul acordat ţării noastre în realizarea aspiraţiilor de integrare europeană a Republicii Moldova, inclusiv în perioada exercitării preşedinţiei Republicii Cehe în UE. Preşedintele a apreciat atenţia acordată de Preşedinţia Cehă a UE evoluţiilor din Republica Moldova după alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009, subliniind importanţa vizitei efectuate la Chişinău, în luna aprilie curent, de către Prim-ministrul în exerciţiu al Republicii Cehia, Mirek Topolanek, pentru deblocarea crizei politice din ţara noastră.
În altă ordine de odei, Preşedintele şi-a exprimat satisfacţia în legătură cu volumul impunător al schimburilor comerciale dintre cele două ţări, evidenţiind însemnătatea pentru Moldova a realizării proiectului investiţional moldo-ceh de construcţie în oraşul Ungheni a centralei electrice.
La rîndul său, Vaclav Klaus a reafirmat existenţa unor relaţii foarte bune de colaborare şi prietenie dintre Republica Moldova şi Republica Cehă, exprimînd disponibilitatea ţării sale de a acorda şi pe viitor Republicii Moldova toată susţinerea în eforturile ei de realizare a opţiunii europene.
De asemenea Vaclav Klaus a accentuat necesitatea intensificării cooperării comercial economice moldo-cehe şi a valorificării oportunităţilor existente în acest domeniu.
La finele întrevederii Preşedintele Vladimir Voronin l-a felicitat pe şeful statului ceh cu ocazia zilei de naştere, venind cu urări de bine şi prosperitate.
În cadrul lucrărilor Summitului Şefilor de Stat din Europa Centrală, Preşedintele Republicii Moldova a mai purtat discuţii cu Preşedintele Italiei, Giorgio Napolitano, cu Preşedintele Bulgariei, Gheorghi Pîrvanov, cu Preşedintele Austriei, Heinz Fischer, cu Preşedintele Serbiei, Boris Tadic, şi cu Preşedintele Croaţiei, Stjepan Mesic.
Serviciul de presă al Preşedintelui Republici Moldova
Autor: Administrator
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2300
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33