Nume
Parola

Fă-ți cont de companie/organizație pentru a-ți crește prezența în presă și mediul online

  • 11 742 comunicate de presă
  • 140 instituţii/companii înscrise
  • 329 jurnalişti înscrişi
  • 475 utilizatori înscrişi
Vizualizări: 2797
Chisinau, 21 Ianuarie 2011 — Centrele perinatale din Tiraspol şi Bender sunt de astăzi înzestrate cu echipament medical specializat necesar pentru acordarea serviciilor medicale calitative pentru mamele şi nou-născuţii din regiunea transnistreană. Tehnica a fost donată de proiectul „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, finanţat de Uniunea Europeană şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare.
Vizualizări: 3501
Chisinau, 13 Decembrie 2010 — Tradiţiile sărbătorii de Sfîntul Andrei nu sunt date uitării nici la penitenciarul de femei. În ajunul acestei sărbători condamnatele penitenciarului de la Rusca s-au reunit în cadrul unui spectacol de zile mari, organizat de Fundaţia „Viorica Nagacevschi”, invitaţii căreia, interpreţi, actori, psihologi şi alte personalităţi au venit pentru a le reda adevăratul spirit de sărbătoare femeilor care îşi execută pedeapsa în acest penitenciar.

Vizualizări: 4151
Chişinău, 30 Noiembrie 2010 — Datorită interesului mare din cele 12 ţări participante, perioada de înscrieri pentru Premiul Fundaţiei ERSTE pentru Integrare Socială 2011 se prelungeşte până la 15 decembrie 2010.

Premiul se adreseaza organizatiilor non-profit, administraţiilor publice, membrilor societatii civile, comunităţilor religioase, iniţiativelor private sau reprezentanţilor media din următoarele ţări: Bosnia şi Herţegovina, Croaţia, Cehia, Ungaria, Kosovo, Macedonia, Moldova, Muntenegru, Romania, Serbia, Slovacia şi Slovenia.
Vizualizări: 2813
20 Octombrie 2010 — Spectrul de probleme de sănătate care afectează populaţia vârstnică impune reconfigurarea abordării serviciilor de medicale. Astfel, în condiţiile în care populaţia în etate are o stare a sănătăţii rea sau chiar foarte rea, Republica Moldova este cu mult sub media europeană la capitolul paturi de spital pentru persoane vârstnice şi medici specializaţi, aşa-numiţii geriatri.
Vizualizări: 6571
Chisinau, 19 Octombrie 2010 — Miercuri, 20 octombrie, ora 12.00

Biroul de Cooperare al Elveţiei în Moldova şi Ambasada Elveţiei cu sediul la Kiev
invită mass-media la ceremonia de inaugurare a Aulei Elveţiei la Universitatea Liberă Internaţională din Moldova (ULIM).
Vizualizări: 2703
19 Octombrie 2010 — IDIS „Viitorul” va prezenta miercuri, 20 octombrie 2010, ora 10:00, cea de-a cincea ediţie a unui nou produs IDIS – Monitorul Social. Genericul acestui număr este „Necesităţi în dezvoltarea unui sistem naţional de asistenţă medicală pentru persoanele vârstnice”.
Vizualizări: 4111
Chişinău, 19 Octombrie 2010 — Fundaţia ERSTE are onoarea de a vă invita la Sesiunea de Informare cu privire la Premiul Fundaţiei ERSTE pentru Integrare Socială 2011 (http://erstestiftung.org/integration-award/), care va avea loc dupa cum urmeaza:

25 octombrie – Chisinau
Ora 12.
Vizualizări: 6916
13 Octombrie 2010 — Кишиневская мэрия совместно с постоянным партнером брэндом aqua unIQa, с удовольствием приглашают всех представителей средств Масс – Медиа,а также всех желающих посетить экстраординарное Шоу с участием звезды мировой эстрады Dan Balan, вечером 14 октября 2010 на площади Национального Собрания.

В этот же вечер перед вами выступят:
Национальные артисты: – «Lăutarii» под руководством Николай Ботгрос; Ирина Логин;
Маэстро: Дину Янку Сэлэжану; Кэтэлин Кришан; Лидия Ботезату и Раду Долган;
Участники Eurovision 2010: Оля Тира и Сан Строук Роджект;
Лидеры ПОП сцены: Катарсис, Akoрд, Нэлль Чобану, Aлександр Maнчу;
Маэстро Этно: Aдриан Урсу;
Молодая группа: Нагуале;
и многие другие звезды отечественной эстрады.
Vizualizări: 6759
13 Octombrie 2010 — Primăria Municipiului Chișinău, împreună cu tradiționalul partener amiabil, brandul aqua unIQa și cu Departamentul pentru Românii de Pretudindeni, invită, cu considerație, toți reprezentanții mass media din Republica Moldova, societatea civilă și tot cetățeanul de rând, să admire, să savureze din plin Super Show-ul susținut de cel mai tare artist actual al nostru – Maiestrul Dan Balan – în Seara de Hram, 14 octombrie 2010.
De asemenea, în seara de Sărbătoare vor mai evalua:
Marii artiști ai națiunii – «Lăutarii» conduși de Nicolae Botgros;
Incomparabila Irina Loghin;
Maiestrul Dinu Iancu Sălăjanu;
Clasicul Cătălin Crișan;
Imbatabilii Lidia Botezatu și Radu Dolgan;
Liderii Hip-Hop-ului autohton: Olia Tira și Sun Stroke Project, Catharsis, Akord, Nelly Ciobanu, Alexandru Manciu;
Maiestrul muzicii Etno - Adrian Ursu;
Tânăra și invecibila trupă – Naguale;
și alții, mulți alții care vor crea o seară de vis.
Vizualizări: 6557
Chisinau, 30 Septembrie 2010 — La 29 septembrie curent, Biroul de Cooperare al Elveţiei la Chişinău a lansat noua Strategie de Cooperare moldo-elveţiană pentru perioada 2010-2013 în cadrul unei conferinţe de presă susţinută cu ocazia aniversării de 10 ani de la deschiderea oficiului local al Agenţiei elveţiene pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC) în Republica Moldova.

„Elveţia şi-a reafirmat sprijinul pentru agenda de dezvoltare şi reforme a unor sectoare de prioritate pentru Republica Moldova.