Vizualizări: 11511
Codul de conduită și etică al deputaților din Republica Moldova a fost dezbătut la o masă rotundă
12 Aprilie 2016 — Proiectul Codului de conduită și etică al deputaților din Parlamentul Republicii Moldova a fost discutat la o masă rotundă, organizată cu suportul PNUD Moldova, în cadrul proiectului „Îmbunătățirea democrației în Moldova prin suport parlamentar şi electoral”, implementat cu suportul financiar al Guvernului Suediei. Evenimentul a avut loc în cooperare cu Biroul OSCE pentru Instituții Democratice şi Drepturile Omului (BIDDO).
Proiectul este o premieră pentru Republica Moldova și este parte a reformelor inițiate în contextul parcursului spre armonizarea cu standardele și practicile Uniunii Europene. El a fost prezentat pentru prima dată la finele lui 2015. Codul de conduită și etică al deputaților va permite crearea unei culturi politice, care va pune accent pe standarde de comportament, transparență și un comportament onest al deputaților. Pentru a atinge aceste obiective, Codul propune un set de reguli de comportament și sancțiuni, dar și instituirea oficiului Comisarului pentru Etică.
„Parlamentul nu este capabil să lupte cu corupția, dacă nu are un corp integru de deputați, iar când vorbim despre integritate, vorbim despre regulile de conduită și etică. Când ne referim la Codul de conduită, nu avem în vedere doar comportamentul deputaților, dar și evitarea conflictelor de interese, despre când și cum trebuie refuzate cadourile, invitațiile, și, desigur, avem în vedere şi instituirea unei noi funcții, precum cea de Comisar pentru etică”, a declarat Andrian Candu, Președintele Parlamentului.
„În timpul cel mai apropiat, vom avea dezbateri în plenul Parlamentului și vom vota acest proiect de lege în primă lectură. Proiectul este inclus deja pe agenda Parlamentului”, a spus Andrian Candu.
Narine Sahakyan, Reprezentantă adjunctă a Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în Republica Moldova, a menționat: „Ca și în alte țări, oamenii sunt nemulțumiți de corupție și de comportamentul politicienilor și apare necesitatea unor norme de etică și conduită. Codul de conduită va crea o cultură politică care va spori integritatea și corectitudinea parlamentarilor și va ajuta la construirea încrederii. Codul va stabili un mecanism care va permite aplicarea normelor și sancțiunilor”.
La eveniment a fost discutată experiența altor state în procesul de elaborare și implementare a Codurilor de Conduită și Etică al Deputaților şi rolul Comisarului de Etică Parlamentară. În particular, Vitālijs Orlovs, Președinte al Comisiei Mandate, Etică și Contestații din Parlamentul Letoniei a vorbit despre experiența țării sale în acest domeniu.
Despre rolul Comisarului pentru Standarde și a Comisiei pentru Standarde în Camera Comunelor a Parlamentului Regatului Unit al Marii Britanii a povestit Heather Wood, de la Biroul Comisarului Parlamentar pentru Standarde, Camera Comunelor a Parlamentului Regatului Unit.
Un subiect de discuții aparte a constituit perspectiva instituirii funcției de Comisar pentru Etică în Parlamentul Republicii Moldova. În acest context, participanții la reuniune, experți din Parlamentul European și Parlamentul Suediei, au discutat despre importanța consensului politic pentru adoptarea documentului.

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2298
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33