Nume
Parola
Vizualizări: 7033
USAID lansează cea de-a 17-a ediţie a Indexului Sustenabilităţii Organizaţiilor Societăţii Civile - 2013 pentru Europa Centrală şi de Est, şi Eurasia
Washington, D.C., 9 Septembrie 2014 — Potrivit ultimei versiuni a Indexului Sustenabilităţii Organizaţiilor Societăţii Civile al Agenţiei pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), organizaţiile societăţii civile (OSC) din Europa Centrală şi de Est şi Eurasia beneficiază, în general, de un nivel în creştere a participării civice, iar ieşirea în evidenţă a acestora, determină guvernările să le privească mai atent.

Şi în acest an, Indexul OSC arată că ţările din Europa şi Eurasia se îndreaptă pe traiectorii diferite în 2013. În timp ce unele ţări au crescut numărul cetăţenilor implicaţi în elaborarea politicilor, altele au urmărit să închidă spaţiul pentru activitatea civică. Anul 2013 a fost marcat de tendinţe noi sau consolidate, variind de la un nou val al societăţii civile, care cere să îi fie auzită vocea,  la adoptarea unei noi legislaţii, care regelementează îndeaproape societatea civilă şi introducerea unor noi mecanisme ce instituţionlizează participarea civică în elaborarea politicilor.

Deşi sectorul societăţii civile în regiune mai are de parcurs un drum lung pînă a deveni sustenabil, cetăţenii continuă să se organizeze pentru a cere guvernării să fie mai responsabilă, mai transparentă şi eficientă.
Indexul Sustenabilităţii OSC, elaborat de către USAID, evaluează progresele în dezvoltarea unei game largi de organizaţii non-profit, OSC active în regiunea Europei şi a Eurasiei. Ediţia din acest an se referă la evoluţiile din societatea civilă în perioada anului calendaristic 2013. Indexul urmăreşte progresul sectorului OSC pe şapte dimensiuni ale sustenabilităţii, în douăzeci şi nouă de ţări în ultimii şaptesprezece ani. Este examinat mediul general, specific OSC, cu accent pe aspectul legal, capacitatea organizaţională, viabilitatea financiară, prestarea de servicii, infrastructură şi imagine publică. Raportul descrie şi dă o notă dezvoltării OSC din fiecare ţară şi pentru întreaga regiune.

Indexul Sustenabilităţii a suferit schimbări mari de la debutul său – şi s-a extins de la 21 de ţări în Europa şi Eurasia, ajungând să cuprindă în prezent peste 60 de ţări din diverse regiuni din întreaga lume.

Centrul de Instruire şi Consultanţă Organizaţională (CICO) a avut onoarea să fie partenerul USAID la realizarea Indexului Sustenabilităţii Organizaţiilor Societăţii Civile pentru Republica Moldova în 2013.
 Evenimentul de lansare a Indexului Sustenabilităţii OSC – 2013 va avea loc pe 12 septembrie 2014, în incinta Hotelului VisPas, ora 12:30.

În cadrul evenimentului vom discuta despre tendinţele, succesele şi provocările societăţii civile din Republica Moldova şi din regiune.


Raportul integral poate fi accesat la adresa: http://www.usaid.gov/europe-eurasia-civil-society.