Nume
Parola
Vizualizări: 3223
Avocatul parlamentar Aurelia Grigoriu: precizări şi sugestii, menite să informeze cetăţenii despre posibilităţile de prevenire a încălcării dreptului la asigurări sociale de stat.
Chişinău, 3 Aprilie 2012 — O mare parte din petiţiile care vizează problemele din domeniul protecţiei sociale, recepţionate de Centrul pentru Drepturile Omului din Moldova se referă la calcularea pensiilor. Mulţi cetăţeni se plîng avocaţilor parlamentari că le-ar fi lezate drepturile la stabilirea mărimei acestora.
Avînd în vedere abordarea frecventă a problemei menţionate, avocatul parlamentar Aurelia Grigoriu vine cu unele precizări şi sugestii, menite să informeze cetăţenii despre posibilităţile de prevenire a încălcării dreptului la asigurări sociale de stat.
Ombudsmanul aminteşte că în prezent pensiile sînt calculate în baza vechimii în muncă şi a stagiului de cotizare, ultimul fiind perioada de activitate în care sînt achitate contribuţiile de asigurări sociale şi, drept urmare, pe contul personal al angajatului este transferată contribuţia acestuia la fondul de pensii. În realitate însă, unele întreprinderi transferă sume generale în Casa de Asigurări Sociale, fără a indica contribuţiile individuale ale persoanelor, asta deoarece nu depun şi declaraţia REV-5, care se referă la fiecare salariat în parte. Din această cauză, la etapa stabilirii mărimii pensiilor, aceste perioade a stagiului de cotizare nu se iau în calcul, ceea ce conduce la diminuarea cuantumului pensiei.
Avocatul parlamentar Aurelia Grigoriu precizează că asemenea situaţii pot fi evitate dat fiind că fiecare persoană are posibilitatea, prin intermediul codului personal de asigurări sociale (CPAS), să urmărească mărimea contribuţiilor sociale transferate la contul curent personal de asigurări sociale. De asemenea, angajatul poate verifica dacă angajatorul a transferat corect şi integral toate sumele către Bugetul de Asigurări Sociale de Stat. Respectiv, persoana poate să sesizeze în timp util Casa Naţională de Asiguirări Sociale, în cazul depistării unor nereguli în contul personal.
Aurelia Grigoriu precizează că, pentru a obţine informaţia din contul curent la Casa Naţională de Asigurări Sociale, se accesează www.cnas.md la rubrica „acces cont curent al asiguratului” (acces CPAS). În acest scop e nevoie de introdus loginul şi parola. În cazul în care persoana nu dispune de login şi de parolă, aceasta urmează să se adreseze la Casa de Asigurări Sociale din raza teritorială în care domiciliază. Ombudsmanul menţionează că suma din contul curent reflectă doar informaţia ce va sta la baza stabilirii viitoarei pensii, începînd cu 01.01 1999. Avocatul parlamentar mai precizează că, în temeiul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2012, persoanele fizice pot fi asigurate, începînd cu anul 1999, pe bază de contract individual. Acesta este încheiat cu Casa Naţională de Asigurări Sociale şi presupune plata pentru fiecare an a contribuţiei de asigurări sociale de stat în mărimea prevăzută de lege, ceea ce le conferă dreptul la prestaţii sociale corespunzătoare. Detalii la temă pot fi obţinute la telefoane de contact de la CNAS: 022 25-76-42; 25-76-46.
Aurelia Grigoriu mai aminteşte că, în temeiul art. 8 al Legii privind sistemul public de asigurări sociale, din iulie 1999, evidenţa drepturilor şi obligaţiilor de asigurări sociale în sistemul public se realizează pe baza codului personal de asigurări sociale. Evidenţa individuală a contribuabililor şi a contribuţiilor de asigurări sociale se efectuează în corespundere cu Regulamentul administrării Registrului de stat al evidenţei individuale în sistemul public de asigurări sociale, care se aprobă de Guvern. Codul personal de asigurări (CPAS) reprezintă un semn convenţional de înregistrare atribuit fiecărui angajat, care reflectă informaţia privind contribuţiile sociale acumulate pe contul personal al acestuia.