Nume
Parola
Vizualizări: 3261
Avocatul parlamentar Aurelia Grigoriu s-a autosesizat şi a dispus investigarea cazului Rodicăi Tentiuc
Chişinău, 6 Martie 2012 — Avocatul parlamentar Aurelia Grigoriu s-a autosesizat şi a dispus investigarea cazului Rodicăi Tentiuc, din raionul Hînceşti, despre care a scris recent publicaţia Jurnal de Chişinău. Rodica Tentiuc urmează să întoarcă statului indemnizaţia pentru îngrijirea copilului pe care a primit-o timp de un an, în total 3900 de lei, pentru că s-a angajat la muncă în perioada concediului de maternitate, ceea ce contravine legislaţiei în vigoare. Rodica Tentiuc spune că a fost impusă de situaţie să lucreze ca servitoare pentu un salariu de 600 de lei deoarece indemnizaţia pentru îngrijirea copilului de 300 de lei nu acoperea necesităţile familiei. Soţul său este bolnav şi nu lucrează. Acum, pentru a se achita cu statul, va trebui să-şi vîndă vaca care-i hrăneşte familia.
Avînd în vedere că acest caz nu este unul singular, mai multe femei în perioada concediului de maternitate angajindu-se la muncă pentru a supravieţui, avocatul parlamentar Aurelia Grigoriu a reacţionat la semnalele din mass-media şi va lua, în limitele competenţei sale, măsurile corespunzătoare. În condiţiile în care statul nu poate oferi protecţia socială adecvată acestei categorii de persoane, indemnizaţia de 300 de lei pentru îngrijirea copilului fiind una derizorie, în opinia ombudsmanului, se impune adoptarea unor măsuri suplimentare de susţinere socială a mamei şi copilului. Avocatul parlamentar va avansa recomandări organelor de resort, în special, după examinarea corespunderii legislaţiei naţionale actelor internaţionale în domeniu la care Republica Moldova este parte. Ombudsmanul va deschide şi un proces, în cazul în care vor fi despistate fapte de încălcare a drepturilor mamei şi copilului.