Nume
Parola
Vizualizări: 5893
Activități ale Asociației SOMATO la sfârșit de an 2017
Chișinău, 3 Ianuarie 2018 — Asociația SOMATO, care activează în domeniul sănătății mintale începând cu 1999, a organziat și desfășurat, în parteneriat cu proiectul MENSANA, implementat de Trimbos Moldova, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției sociale, Oficiul ONU pentru Drepturile Omului și Societatea Psihiatrilor, Narcologilor, Psihoterapeuților și Psihologilor Clinicieni, o serie de activități la sfârșitul anului 2017 în cadrul proiectului „Nimic pentru noi fără noi: dezvoltarea rețelei de experți în drepturilor persoanelor cu dizabilități psiho-sociale și intelectuale”.

Este vorba de un forum la care au fost prezentate și discutate aspecte ale aplicării standardelor internaționale privind drepturile omului în cadrul serviciilor de sănătate mintală; de câteva sesiuni de informare la tema drepturilor persoanelor cu dizabilități psiho-sociale desfășurate în șapte localități rurale, precum și de oferirea unui discurs și moderarea unei sesiuni de către viitorii experți în Drepturile Omului și susținători de la egal la egal la Conferința Națională care și-a axat lucrările pe subiecte ce vizează implementarea Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități.

• La 21 decembrie 2017, la Chișinău, s-a desfășurat Forumul cu genericul „Realizarea standardelor internaționale privind drepturile omului în cadrul serviciilor de sănătate mintală”, eveniment care a reunit circa 200 de profesioniști din domeniul sănătății mintale.

La Forum, beneficiarii proiectului „Nimic pentru noi fără noi: dezvoltarea rețelei de experți în drepturilor persoanelor cu dizabilități psiho-sociale și intelectuale”, derulat de SOMATO, au fost co-moderatorii celor trei ateliere tematice.

Atelierul tematic „Realizarea drepturilor omului în cadrul serviciilor comunitare de sănătate mintală, particularitățile de gender” i-a avut ca moderatori pe Cornelia Adeola, consultant național al Oficiului ONU pentru Drepturile Omului; Vadim Vieru, avocat; Cecilia Griza, expert de la egal la egal (Orhei) și Viorica Sandu, expert de la egal la egal (Orhei). Atelierul tematic „Realizarea drepturilor omului în cazul intervențiilor urgente (Asistența Medicală Urgență la toate niveluri), particularitățile de gender” i-a avut ca moderatori pe Alexandru Dorosevici, medic psihiatru SCP; Ion Schidu, consultant Oficiul ONU pentru Drepturile Omului; Jana Chihai, consultant superior în Sănătate Mintală MENSANA; Virginia Iapără, expert de la egal la egal (Chișinău) și Parascovia Marov, expert de la egal la egal (Orhei). Atelierul tematic „Realizarea drepturilor omului în perioada de spitalizare, particularitățile de gender” a fost moderat de Andrei Eșanu, consultant Oficiu ONU pentru Drepturile Omului; Veaceslav Balan, coordonator național Oficiu ONU pentru Drepturile Omului; Artiom Roșca, expert de la egal la egal (Soroca) și Eugenia Romaniuc, expert de la egal la egal Soroca

Forumul a fost organizat de MENSANA, în parteneriat cu Oficiul ONU pentru Drepturile Omului din Moldova și Societatea Psihiatrilor, Narcologilor, Psihoterapeuților și Psihologilor.

• În perioada lunilor noiembrie-decembrie 2017, beneficiarii proiectului „Nimic pentru noi fără noi: dezvoltarea rețelei de experți în drepturilor persoanelor cu dizabilități psiho-sociale și intelectuale”, derulat de Asociația SOMATO, au participat la sesiuni de informare cu actorii-cheie din șapte comunități rurale organizat de către proiectul Mensana și au moderat unele discuții privind drepturile omului.

Subiectele abordate în cadrul acestor sesiuni de informare s-au axat pe tematica drepturilor persoanelor cu dizabilități psiho-sociale și intelectuale, precum și pe aspectele multidisciplinare în dezvoltarea serviciilor comunitare de sănătate mintală.
Printre participanții la sesinile de informare s-au numărat primari de localități, asistenți sociali, medici de familie, alți actori-cheie din comunitate. Un alt scop al sesiunilor de informare a fost promovarea incluziunii sociale a persoanelor cu probleme de sănătate mintală.

„Asemenea evenimente sunt binevenite. Societatea nu este încă bine pregătită pentru a interacționa cu persoane cu probleme de sănătate mintală. Aceste lucruri trebuie învățate”, a menționat Galina Cotelea, directoarea Gimnaziului din Jora de Sus, raionul Orhei.

Parascovia Marov, co-moderatoare a unor sesiuni de informare, spune că este bucuroasă că a reușit să se implice în aceste activități.

„Consider că asemenea evenimente sunt binevenite pentru comunități. Suntem implicați într-o lucrare foarte bună”, a menționat Parsacovia Marov.

• În zilele de 4 și decembrie 2017, beneficiarii proiectului „Nimic pentru noi fără noi: dezvoltarea rețelei de experți în drepturilor persoanelor cu dizabilități psiho-sociale și intelectuale”, derulat de Asociația SOMATO, au vorbit, în cadrul unei conferințe naționale, în fața a peste o sută de oameni despre drepturile persoanelor cu dizabilități psiho-sociale și intelectuale, prin prisma experienței lor.

La Conferința Națională au fost puse în discuție aspecte ce țin de implementarea Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități.

Inga Cociorva, beneficiară a Centrului Comunitar de Sănătate Mintală din Soroca, a spus că este salutar faptul că în R. Moldova a început să se vorbească mai mult despre persoanele cu dizabilități psiho-sociale.

„Mă bucur că am găsit curajul să vorbesc în fața Dumneavoastră. Se spune că schimbarea începe cu noi. Poate dacă noi, persoanele cu probleme de sănătate mintală, vom vorbi deschis despre dificultățile și obstacolele cu care ne confruntăm și lumea se va deschide în fața noastră”, a menționat Inga Cociorva.

În cadrul Conferinței Naționale, sesiunea dedicată persoanelor cu dizabilități psiho-sociale a fost moderată de către beneficiara proiectului și a Centrului Comunitar de Sănătate Mintală din Orhei, Cecilia Griza. La sesiune au fost prezentate comunicări ale reprezentanților Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, ai proiectului moldo-elvețian MENSANA. De asemenea, au fost relatate câteva istorii de recuperare și realizare a drepturilor persoanelor cu dizabilități psiho-sociale.

Despre proiectul SOMATO

Proiectul „Nimic pentru noi fără noi: crearea unei rețele de experți în drepturile persoanelor cu dizabilități psihosociale și intelectuale” este derulat de Asociația SOMATO în perioada 01 iulie 2017-01 mai 2018. Unul dintre obiectivele proiectului este crearea unei rețele de experți în drepturile persoanelor cu dizabilități psihosociale și intelectuale, care să includă și persoane din această categorie socială. Proiectul este susținut financiar de Ambasada Finlandei la București.

# # #