Nume
Parola
Vizualizări: 7114
Noi ecuaţii în problema transnistreană
26 Februarie 2010 — Tactica “biciului şi morcovului” se păstrează în arsenalul diplomatico-politic al Uniunii Europene în reglementarea transnistreană. Decizia Consiliului de Miniştri ai statelor membre (din 22 februarie) de a sista efectul restricţiilor de călătorie în UE pentru autorităţile transnistrene până la începutul lunii septembrie curent, în paralel cu extinderea perioadei generale a sancţiunii [1]. Acest aranjament juridic comunitar a fost “operat” pentru a atinge câteva obiective esenţiale:

* Resuscitarea formatului de negocieri în contextul consultărilor de la Viena cu părţile formatului de negocieri, care va avea loc deja în martie. De aceea, ridicarea temporară a interdicţiilor de călătorie pentru liderii transnistreni urmăreşte în primul rând readucerea la masa de negocieri a Tiraspolului reticent.

* Generarea unui climat de negocieri total nou pentru guvernarea moldoveană pusă până acum în situaţia acţionării într-un context situaţional lăsat moştenire de conducerea comunistă. Oricum, modificarea cadranului situaţional nu implică şi sistemul de raporturi şi înţelegeri la care este conectat Chişinăul. Or, în prezent, în baza principiului continuităţii angajamentelor stabilite anterior, Tiraspolul reclamă [2] obligativitatea respectării actului semnat de Voronin cu Medvedev şi Smirnov, la Moscova, în martie anul trecut, prin care se confirmă rolul primordial al Rusiei în procesul de negocieri şi misiunea pacificatoarea a potenţialul militar staţionat în regiunea estică a RM.

Continuarea la Observatorul Politic (Denis Cenusa, politolog): www.cenusadi.wordpress.com