Nume
Parola
Vizualizări: 7447
Apelul Coaliției Civice pentru Alegeri Libere și Corecte către autorități și cetățeni cu ocazia Zilei Internaționale a Alegerilor
7 Februarie 2013 — Astăzi, 7 februarie 2013 este sărbătorită Ziua Internaţională a Alegerilor, instituită pentru prima dată în 2005 la iniţiativa Conferinţei Globale a Oficialilor Electorali și sărbătorită în fiecare an în prima zi de joi a lunii februarie. Cu această ocazie, Coaliția Civică pentru Alegeri Libere și Corecte îndeamnă cetăţenii Republicii Moldova să fie în continuare activi şi responsabili în exercitarea drepturilor electorale.

Coaliţia apreciază evoluția pozitivă a caracterului alegerilor din țară, datorat în mare parte eforturilor Comisiei Electorale Centrale, autorităților publice centrale și locale, comunității donatorilor și al tuturor organizațiilor naționale/internaționale care participă la promovarea și asigurarea unor alegeri libere și corecte în Republica Moldova.

Totodată, Coaliţia Civică pentru Alegeri Libere şi Corecte reamintește despre necesitatea consolidării continue a eforturilor de asigurare a principiilor alegerilor libere şi corecte. În această ordine de idei, Coaliția solicită autorităților competente ale Republicii Moldova:

1. Respectarea promisiunilor electorale date cetățenilor în alegerile parlamentare din noiembrie 2010 și îndeplinirea Programului de Guvernare 2011-2014 “Integrarea Europeană: Libertate, Democrație, Bunăstare”;
2. Perfecţionarea cadrului legal privind finanțarea campaniilor electorale și a mecanismului de raportare financiară; stabilirea unor sancţiuni dure pentru încălcarea legislației electorale;
3. Stimularea participării tinerilor în procesele electorale prin asigurarea unui sistem de educație formală și non-formală eficientă în acest domeniu;
4. Intensificarea eforturilor de realizare a sistemului informaţional de stat „Alegeri” şi alocarea resurselor financiare necesare pentru implementarea acestuia;
5. Crearea condiţiilor optime de participare la procesele electorale pentru cetățenii Republicii Moldova din raionale de est prin constituirea birourilor electorale separate pentru regiunea transnistreană;
6. Liberalizarea spaţiului mediatic şi garantarea libertăţii de exprimare prin completarea legislaţiei cu prevederi speciale privind transparenţa proprietăţii în mass-media şi limitarea concentrării proprietăţii mass-media;
7. Perfecționarea Codului Electoral la capitolul reflectarea alegerilor de către mass-media în campaniile electorale prin adoptarea amendamentelor propuse de experții din societatea civilă;
8. Asigurarea șanselor egale de participare în viața politică pentru femei și bărbați prin introducerea cotei obligatorii minime pe locurile eligibile de reprezentare a femeilor şi bărbaţilor pe listele de candidaţi.

Coaliția Civică pentru Alegeri Libere și Corecte reafirmă devotamentul său faţă de valorile democratice şi reconfirmă intenţia și disponibilitatea de a participa și în continuare la perfecționarea proceselor electorale din Republica Moldova. Coaliția Civică pentru Alegeri Libere și Corecte își exprimă convingerea că doar prin eforturile conjugate ale autorităților, societăţii civile, mass-media, comunității donatorilor și ale cetăţenilor vom reuși să contribuim la edificarea unei democraţii autentice în Moldova.

Consiliul Coaliției Civice pentru Alegeri Libere și Corecte