Nume
Parola
Vizualizări: 4889
INVITAȚIE. Prima şedinţă a Grupurilor de lucru locale de nivel inter-raional
Soldnesti, 10 Octombrie 2012 — Agenția de Dezvoltare Regională Centru (ADR Centru) și Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) vă invită să participați ședința de lansare (kick-off) a grupurilor de lucru pentru crearea unei structuri de cooperare inter-comunală în domeniul managementului integrat al deșeurilor solide în raioanele Șoldănești Florești și Rezina.
Evenimentul va avea loc joi, 11 octombrie, începînd cu ora 14:00, în incinta primăriei orașului Șoldănești. La atelier vor participa președinții raioanelor Șoldănești, Rezina, și Florești, reprezentanți ai Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Cancelaria de Stat, ADR Nord și CALM.
În cadrul evenimentului vor fi decise activităţile necesare pentru a identifica cea mai eficientă formulă legală, instituţională, financiară şi tehnică de crearea a structuri de management a deşeurilor.
Amintim că pentru micro-regiunea Șoldănești, Florești și Rezina, va fi implementat un proiect pilot de gestionare a deșeurilor solide, cu sprijinul GIZ. Această inițiativă reprezintă un exemplu de cooperare care depășește hotarele regiunilor de dezvoltare.