Nume
Parola
Vizualizări: 7746
Moldtelecom inaugurează un Nou Centru Comercial la Cahul pentru a deservi clienţii săi de telefonie fixă, mobilă şi Internet!
Chişinău, 21 Noiembrie 2008 — Astăzi – 21 Noiembrie 2008, Moldtelecom deschide un nou Centru Comercial de talie europeană în oraşul Cahul, bulevardul Republicii, 17. Design-ul Centrului a fost gândit în așa fel, încât să minimizeze timpul de deservire a clienţilor. Astfel, 14 angajaţi ai noului centru vor putea deservi peste 300 de clienţi pe zi. Centrul Comercial din or. Cahul se va ocupa de promovarea și vânzarea produselor şi serviciilor companiei atât pentru abonaţii existenţi, cât şi pentru cei noi, oferind soluţii utile clienţilor în alegerea serviciilor care li se potrivesc cel mai bine din ofertele propuse. Astfel, Moldtelecom va raspunde direct nevoilor abonaţilor săi, atât întreprinderi mici şi mijlocii, bănci, administraţia publică locală, firme, cât și fiecărui om în parte. Moldtelecom este o companie lider în domeniul telecomunicațiilor din Republica Moldova, oferind servicii de telefonie fixă, mobilă și Internet pe întreg teritoriul ţării, iar Cahul este un oraş cu potenţial de dezvoltare foarte puternic în regiunea de sud a republicii, motiv pentru care compania a ales să facă investiţii substanţiale în construcţia noului Centru Comercial. Compania Moldtelecom o prezenţă activă în toată ţara prin 37 de filiale şi centre comerciale, misiunea cărora este creşterea satisfacţiei clienţilor faţă de serviciile de telecomunicaţii, contribuind cu profesionalism la dezvoltarea ofertelor complete și accesibile de telefonie fixă, mobilă şi Internet. Pentru mai multe informaţii apelaţi (299) 224-70 – Filiala Moldtelecom în or. Cahul.