Nume
Parola
Vizualizări: 6158
CELE MAI VALOROASE 10 INOVAŢII ALE A.2009 - Tehnologie în construcţii
31 Martie 2010 — ACUM AVEM LA ÎNDEMÂNĂ SOLUŢIA OFERITĂ DE INSTITUTUL DE CHIMIE AL AŞM

Odată cu dezvoltarea sectorului materialelor de construcţie sporesc şi exigenţele faţă de calitatea acestora. Institutul de Chimie al A.Ş.M. pe parcursul ultimelor două decenii este preocupat de tehnologiile materialelor de construcţie, obţinând până în prezent realizări valoroase în acest domeniu.

Astfel, compoziţia uscată pentru tencuire pe bază de ipsos, a fost obţinută în cadrul proiectului de transfer tehnologic „Implementarea tehnologiilor inovaţionale în construcţii cu consum redus de energie”, condus de doctorul habilitat Tudor Lupaşcu, director al Institutului de Chimie al A.Ş.M. Cofinanţator al proiectului a fost S.A. „Monolit”, director general Leonid Cerescu.

Tehnologia de fabricare a noii compoziţii de tencuire pe bază de ipsos, utilizînd ca material de umplutură deşeul de la carierele de piatră după fasonarea calcarului ecarisat (moloz fin măcinat), are priorităţi certe faţă de altele, aplicate pe şantierele de construcţie din ţară.

Compoziţia este utilizată atât pentru suprafeţele interioare cât şi pentru cele exterioare. În rezultatul cercetărilor efectuate în laborator şi pe şantier pe parcursul a doi ani s-a stabilit, că compoziţia optimă unică pentru tencuirea tuturor suprafeţelor este cu timpul de priză de 50 minute.
Ce aduce în plus compoziţia uscată pentru tencuire?

CALITATEA. Compoziţia propusă este cu 30% mai ieftină decît altele din aceeaşi clasă de materiale de construcţie, iar mortarul pregătit din ea se amestecă uşor cu apa, se aşează lesne pe perete şi nu se formează crăpături, nu-i cleios, toxic sau rău mirositor.

Datorită componenţei materialului are o lucrabilitate perfectă, tencuiala e uniforma şi rămâne o suprafaţă finisată pregătită pentru vopsit.

Câteva din avantajele compoziţiei sunt:
- în primul rând, timpul de execuţie, acesta fiind cu mult redus faţă de metodele tradiţionale (productivitatea este de 150-200 mp/8 ore)
- consum redus de materiale;
- calitate şi omogenitate garantate ;
- precizia execuţiei (prin montarea colţarelor şi a şinelor de ghidaj, se realizează o planeitate mai exactă şi mai precisă a pereţilor);
- posibilităţi multiple de finisare;
- este mai fiabilă decât cea clasică;
- se usucă uniform;
- tencuiala şi finisajul poate fi realizat dintr-un singur strat cu grosimea de la 3 până la 25 cm.
Noua compoziţie pentru tencuire a fost prezentată la Saloanele Internaţionale de Inventică şi Produse Noi de la Bucureşti, Iaşi, Chişinău, fiind apreciată cu 3 medalii – 1 de aur şi 2 de argint.
În a.2009 Institutul de Chimie al AŞM a participat cu inovaţia „Compoziţie uscată pentru tencuire” şi la Concursul „Topul inovaţiilor”, organizat de către Agenţia pentru Inovare şi Transfer Tehnologic, plasându-se pe locul I în topul celor mai valoroase 10 inovaţii ale anului.

Mai mult, directorul Institutului de Chimie al A.Ş.M. şi directorul general al S.A. „Monolit” au semnat un Contract de colaborare şi supraveghere tehnică pe un termen de 10 ani, potrivit căruia beneficiarul de rezultatele ştiinţifice va transfera pe contul partenerului său 15% din venitul anual, obţinut de la comercializarea materialelor de construcţie. E unul din puţinele exemple de succes, cînd o elaborare ştiinţifică a fost observată, apreciată şi implementată de un producător, mai mult decît atît acesta se împarte cu o parte din venitul obţinut. Doar o astfel de cooperare reciproc avantajoasă poate influenţa dezvoltarea economiei, constituirea unei societăţi bazate pe cunoaştere.

Lidia Maier,
Şef Secţie Marketing, AITT