Nume
Parola
Vizualizări: 2409
Tinerii de azi, antreprenorii de mâine
28 Martie 2023 — Alexandru Panfilii este antreprenor, formator acreditat de către Ministerul Educației de la București, expert în Atragerea Fondurilor Nerambursabile și evaluator de proiecte finanțate în cadrul programelor finanțate de Uniunea Europeană în România.

„În pas cu subiectele de actualitate, cum ar fi tranziția la economia verde”

Pentru a-și putea dezvolta tehnicile de predare și consultanță, dar și pentru a fi în pas cu subiectele de actualitate, cum ar fi tranziția la economia verde, Alexandru s-a înscris la programul Organizației Internaționale a Muncii „SIYB” (Inițiază și Lansează Afacerea /Start and Improve Your Business).

Acum cinci ani, Alexandru a realizat un studiu local din Republica Moldova, privind percepția și deschiderea societății față de astfel de instruiri promovate în cadrul programului „SIYB”. Acum își dorește să-și continue activitatea pe acest segment, prin implementarea activităților de training.
„Ne-am propus să aflăm noi metode de predare, care vor aduce valoare adăugată serviciilor noastre, instruind antreprenori și potențiali antreprenori”, spune Alexandru Panfilii.

„Dorim să creștem antreprenori responsabili”

Începând cu luna ianuarie 2023, în parteneriat cu JCI Ungheni și Primăria municipiului Ungheni, au fost organizate două sesiuni de training a câte două zile fiecare, pentru 26 de tineri din regiune care își doresc demararea unei afaceri. Facilitându-le procesul de identificare și/sau definitivare a ideii de business pe care doresc să o dezvolte, în luna aprilie urmează să fie livrat un alt curs complet de cinci zile. De această dată pentru 16 persoane, zece fiind selectate din rândul celor care au participat la prima etapă de instruire și șase selectate în baza unor interviuri. În cadrul acestor instruiri, aceștia vor învăța cum să lanseze o afacere, care sunt pașii și succesiunea logică, dar și cum activitatea lor poate fi una de succes.

„Până la sfârșitul anului, dorim să organizăm astfel de instruiri în regiuni, deoarece și scopul JCI este creșterea tinerilor și antreprenori responsabili, care să contribuie la dezvoltarea economică și socială a țării”, menționează Alexandru.

Acum, alături de colegii săi, Alexandru dezvoltă o strategie de vânzare a serviciilor de instruire conform modulelor „SIYB”, astfel încât în viitorul apropiat acest training să poată fi livrat atât în Republica Moldova, cât și în România.

Pentru mai multe informații și oportunități despre afaceri verzi, accesați grupul Facebook: Economie Verde în Moldova

Vedeți un video despre lansarea SIYB - https://www.youtube.com/watch?v=2LyMyI-r3RQ&t=6s