Nume
Parola
Vizualizări: 6567
ANUNŢ “PROGRAM DE GRANTURI MICI”, FINANŢAT DE FONDUL PENTRU TINERI BĂLȚI ȘI SÎNGEREI CU SUPORTUL FUNDAŢIEI EST-EUROPENE DIN RESURSELE ACORDATE DE SUEDIA
Bălți, 9 Octombrie 2019 — Fondul pentru Tineri Bălţi și Sîngerei anunţă lansarea Rundei II a Concursului de proiecte din cadrul Programului de Granturi Mici pentru Tineri.

Programul de Granturi Mici este destinat grupurilor de iniţiativă ale tinerilor şi consiliilor locale ale tinerilor din municipiul Bălți și orașul Sîngerei şi are ca scop încurajarea şi creşterea participării tinerilor la dezvoltarea socio-economică a comunităţilor prin oferirea de support financiar pentru realizarea iniţiativelor şi proiectelor acestora.

Proiectele propuse în această rundă trebuie să se desfăşoare pe aria geografică a municipiului Bălți şi Sîngerei și vor avea ca scop:
1. Participarea tinerilor în viaţa comunitară și dezvoltare economică;
2. Participarea tinerilor la educaţie, instruire şi informare;
3. Implicarea tinerilor la activități de ocrotire a mediului înconjurător;
4. Implicarea tinerilor în procesul decizional;
5. Dezvoltarea culturală și organizarea timpului liber pentru tineri.

Pentru a aplica la această rundă de finanţare a programului, trebuie de întreprins următorii paşi:
1. Formaţi un grup de iniţiativă din cel puţin 3 tineri cu vârste cuprinse între 14 şi 22 ani.
2. Echipele de tineri formate vor trimite aplicaţiile (formularul-aplicare și formularul-buget) la adresa: fptbalti@gmail.com până la data de 25 octombrie 2019.

Înscrierea în concurs a unui proiect se face doar pe baza formularului de aplicare și formularului pentru buget, care pot fi descărcate de pe site-ul: http://caromanordngo.weebly.com/fondul-petru-tineri.html sau prin e-mail la adresa: fptbalti@gmail.com cu mesajul ”Solicitare formular de aplicare”, iar echipa proiectului revine cu un răspuns în cel mai scurt timp posibil.

Alte detalii privind concursul de proiecte şi programul Fondul pentru Tineri Sângerei şi Bălţi, puteţi obţine direct de la secretarii Fondului:
 Pentru Bălți: Mihaela Scripnic – 069456439;
 Pentru Sîngerei: Alexandra Iurceac – 068364191
sau puteți intră în legătură directă prin intermediul paginilor noastre de pe Facebook: https://www.facebook.com/FondulpentruTineriBalti/și https://www.facebook.com/FondulpentruTineriSingerei/.


Activitatea are loc în cadrul proiectului „IA UN LOC ÎN FONDUL PENTRU TINERI BALȚI ȘI SINGEREI!”. Acest proiect este realizat de Asociația Obștescă „Caroma Nord” cu suportul Fundaţiei Est-Europene, din resursele acordate de Suedia.