Nume
Parola
Vizualizări: 8210
La Universitatea din Bălți a avut loc, în premieră, un forum de orientare profesională în IT
Bălți, 18 Mai 2019 — Un forum de orientare profesională în IT a avut loc sâmbătă, 18 mai a.c., la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți (USARB).

Evenimentul, o premieră pentru regiunea de nord a Republicii Moldova, a reunit spicheri de la renumite companii și asociații din țară și de peste hotare cum ar fi Amazon Iași, Endava Chișinău și Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC.

În cadrul evenimentului, Ion Bodrug, vicepreședintele Consiliul pentru Dezvoltarea Strategică Instituțională (CDSI) al USARB, a menționat că acest Forum IT a fost organizat pentru a-i cointeresa pe absolvenții instituțiilor de învățământ preuniversitar și profesional tehnic privind o eventuală carieră de specialist IT la Bălți.

Totodată, Universitatea din Bălți și-a prezentat realizările în domeniului IT, precum și cele mai importante rezultate obținute în urma colaborării cu mai multe companii IT. În cadrul evenimentului au fost lansate discuții despre aprofundarea colaborării USARB cu un șir de companii IT. De asemenea, organizatorii evenimentului au oferit publicului interesat informații relevante despre aportul USARB la dezvoltarea domeniul IT în zona da Nord a Țării.

La primul Forum IT de la USARB au participat peste 200 de invitați din nordul Republicii Moldova: reprezentanți ai mediului de afaceri din domeniul IT; cadre didactice și științifico-didactice, studenți și elevi de la instituțiile de învățământ preuniversitar, profesional tehnic și universitar din zona de nord a republicii; experți IT și jurnaliști. Evenimentul a fost organizat de USARB și Consiliul pentru Dezvoltarea Strategică Instituțională (CDSI) al USARB, în parteneriat cu Consiliile raionale din Regiunea de Dezvoltare Nord a Republicii Moldova și mai multe companii IT locale.

Organizarea Forumului IT a fost finanțată din contribuția poporului American, Suedez si a Regatului Unit, prin intermediul Agenţiei Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), Asociația Patronală din Industria Prelucrătoare, compania CodeFactory Chișinău și ATehno (Basm) și alte companii locale.

Cu titulatura iniţială de Institut Învățătoresc, actuala Universitate de Stat „Alecu Russo” din Bălți a fost reorganizată din Institut Pedagogic (1953) în Universitate Regională de Stat (1992). La Catedra de matematică și informatică de la Universitatea din Bălți activează cadre didactice și științifico-didactice care pregătesc specialiști în domeniului IT deja de aproximativ 30 de ani. Universitatea are semnate mai multe acorduri de colaborare în vederea pregătirii specialiștilor în domeniul IT și a perfecționării continue a programelor de studii cu mai multe companii IT, din Bălți și Chișinău. Membrii Catedrei de matematică și informatică organizează sistematic evenimente de promovare a universității și a specialităților în domeniul IT precum: Concursul Aspirații Informatice (aspiratii.usarb.md), vizite pentru studenți la companiile din IT. De asemenea, membrii Catedrei elaborează planuri de studii la specialitățile și specializările IT și negociază stagii pentru studenți în cadrul companiilor din IT.