Nume
Parola
Vizualizări: 6824
Ești tânăr și ingenios și ai multe idei de proiecte? Atunci locul tău e în “Fondul de Antreprenoriat pentru Tineri”!
Bălți, 5 Septembrie 2018 — Proiectul “Fondul de Antreprenoriat pentru Tineri”, inițiat de Asociaţia Obştească “Caroma Nord”, este finanțat din resursele Uniunii Europene și cofinanțat de Guvernul Suediei prin intermediul Fundației Est-Europene.

Misiunea asociației în cadrul proiectului“Fondul Antreprenorial pentru Tineri” este de a susţine echipe de tineri (18-30 ani) din orașul Drochia și municipiul Bălți în activități de educație financiară şi oportunităţi de dezvoltare socio-economică oferite de proiect, cu accent pe finanțarea inițiativelor antreprenoriale ale tinerilor pentru un trai sustenabil în țară.

În acest sens, vor fi lansate și organizate:
• Concursuri de selectare a grupurilor locale de tineri din Drochia, care vor administra Fondul alături de tinerii din Bălți;
• Cursuri de instruire relevante pentru abilitarea cc 120 tineri;
• Se va acorda suport și consultanță/mentorat pentru 20 tineri în elaborarea regulamentelor și ghidurilor interne de funcționare a Fondului, strategiei de dezvoltare și planurilor operaționale a Fondului;
• 50 tinerii vor fi implicați în lansarea și administrarea programelor de granturi pentru susținerea inițiativelor de antreprenoriat, iar 10 cei mai activi și ingenioși tineri vor fi susținuți financiar pentru deschiderea unei afaceri personale.

Activitățile sunt preconizate în perioada septembrie 2018-august 2020.

Parteneri ai proiectului:
• Primăria orașului Drochia
• Universitatea de Stat ”A. Russo”

Pentru informatii suplimentare accesați: https://prezi.com/iaekg3mwhksr/fondul-antreprenorial-pentru-tineri/ .

Date de contact: 068877755 sau e-mail: caroma.nord.ngo@gmail.com.


Acest grant este finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Guvernul Suediei prin intermediul Fundației Est-Europeneîn cadrul Proiectului “Societatea civilă contribuie la dezvoltarea economică și socială a țării”.