Nume
Parola

Fă-ți cont de companie/organizație pentru a-ți crește prezența în presă și mediul online

  • 11 726 comunicate de presă
  • 140 instituţii/companii înscrise
  • 329 jurnalişti înscrişi
  • 475 utilizatori înscrişi
Vizualizări: 1181
6 Septembrie 2023 — Unul dintre obiectivele CALM este susținerea cooperării dintre autoritățile publice locale (APL) și organizațiile societății civile în dezvoltarea unei abordări bazate pe drepturile omului a proceselor de bugetare și consultare la nivel local, cu accent pe rolul APL-urilor în asigurarea incluziunii proceselor democratice.

În acest sens au fost selectate 32 de localități din cele 32 de raioane ale țării în care experții CALM au organizat ateliere de elaborare a planurilor strategice care urmează a fi implementate de către APL, în parteneriat cu societatea civilă.
Vizualizări: 1260
5 Septembrie 2023 — Agenția de Dezvoltare Regională Centru, sub egida Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, a semnat contractul de finanțare pentru construcția Apeductului magistral Sărata Răzeși - Voinescu - Mingir din raionul Hîncești.

În cadrul acestui proiect, Primăria Voinescu a obținut finanțare din Fondul Național de Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL) pentru construcția apeductului magistral ce va conecta satele Voinescu și Mingir la sursa de apă potabilă.

Vizualizări: 2065
Chișinău, 4 Septembrie 2023 — De-a lungul călătoriei noastre spre înțelegerea jurnalismului comunitar, am tot povestit, la câte un popas sonor, CE ÎNSEAMNĂ acest gen de jurnalism, CUM se face și DE CE și, de asemenea, CE INSTRUMENTE ne pot ajuta în acest sens.

Iar în episodul de astăzi vrem să vă povestim, în două parabole, cu ce se aseamănă cel mai mult jurnalismul comunitar.
Vizualizări: 1208
4 Septembrie 2023 — Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Centru a întreprins o vizită la Anenii Noi pentru a discuta progresul proiectului regional "Anenii Noi-HUB Național de turism sportiv", susținut financiar cu peste 24 milioane lei din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL).

Astfel, în incinta Primăriei orașului Anenii Noi, reprezentanții agenției au discutat cu aplicantul proiectului regional, responsabilul tehnic, dirigintele de șantier și reprezentanții antreprenorului contractat pentru executarea lucrărilor.
Vizualizări: 1316
25 August 2023 — Specialiștii Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Centru au întreprins joi, 24 august, o vizită de documentare și monitorizare la obiectul proiectului regional "Reabilitarea infrastructurii de transport pe traseul L392 Ungheni - Cetireni - Alexeevca".

Astfel, lucrările inspectate au ținut de acțiunile curente de reabilitare pe traseul sus-menționat, fiind aduse în discuție particularitățile pentru fiecare porțiune individual.
Vizualizări: 2261
Chișinău, 21 August 2023 — Jurnalistului îi șade bine cu drumul, spune o veche vorbă deșteaptă.

Așa că ne vom continua drumul spre a înțelege ceea ce înseamnă jurnalismul comunitar.
Vizualizări: 2555
Bălți, 18 August 2023 — Reprezentanți ai autorităților publice centrale, responsabili de domeniul turism și cultură din cadrul administrațiilor publice locale de nivelul II din nordul țării și alți actori implicați în promovarea și implementarea politicii în domeniul turismului au participat vineri, 18 august 2023, în incinta Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Nord, la ședința grupului de lucru pentru evaluarea și actualizarea Programului regional sectorial (PRS) în domeniul sporirii atractivității turistice a Regiunii de Dezvoltare Nord.

Participanții la procesul de actualizare a PRS în domeniul sporirii atractivității turistice a Regiunii de Dezvoltare Nord, printre care reprezentanți ai Asociației Naționale pentru Turism Receptor și Intern și ai Asociației Patronale a Industriei Turismului din Republica Moldova, și-au propus să identifice și să promoveze patrimoniul turistic regional.
Vizualizări: 1450
15 August 2023 — Au fost recepționate lucrările de construcție a rețelei de canalizare pe trei străzi importante din orașul Călărași.

Astfel, membrii Comisiei de recepţie la terminarea lucrărilor la: - obiectul 167/8593-2 "Rețeaua de canalizare pe str.
Vizualizări: 1466
14 August 2023 — Circa 100 de primari și reprezentanți ai autorităților centrale s-au reunit la 11 august în cadrul ședinței extinse a Consiliului de administrare al CALM. Evenimentul a avut loc în contextul în care actualul mandat al aleșilor locali se apropie de sfârșit, fiind momentul oportun pentru a face bilanțul activității CALM și a aleșilor locali.