Nume
Parola
Vizualizări: 40
Președintele Centrului de Analiză și Planificare a Dezvoltării Regionale din România Ion Ștefanovici: „R. Moldova trebuie să identifice prioritățile de țară și cele ale comunităților locale"
14 Mai 2025 — CALM a avut o întrevedere cu președintele Centrului de Analiză și Planificare a Dezvoltării Regionale din România Ion Ștefanovici.

Perspectivele de colaborare în contextul integrării europene a R. Moldova, dar și participarea aleșilor locali din R. Moldova la Forumul Economic Regional Moldova, care va avea loc în luna iulie, la Vatra Dornei, România, în vederea pregătirii unei platforme comune de activitate au fost principalele subiectele abordate.

Participanții au vorbit despre planul de creștere economică, alocat R. Moldova de către Uniunea Europeană, în valoare de 1.9 miliarde de euro și direcțiile de implementare a acestui suport financiar.

Președintele Centrului de Analiză și Planificare a Dezvoltării Regionale din România a menționat că primarii din R. Moldova sunt îndreptățiți să-și dorească faptul ca cel puțin 20% din ajutorul UE să fie destinat comunităților locale, așa cum se întâmplă în Ucraina.

„Pentru a putea absorbi cât mai mult din aceste fonduri oferite de UE, R. Moldova trebuie, în primul rând, să identifice extrem de concret care sunt necesitățile imediate, care sunt prioritățile de țară și care sunt prioritățile comunităților. Nu în ultimul rând, trebuie să existe un tip de ecosistem economic, sustenabil, deoarece proiectele de utilitate publică se adresează cetățenilor și firmelor", a declarat Ion Ștefanovici.

În cadrul viitoarei ediții a Forumului Economic Regional Moldova, partea română va prezenta colegilor din R. Moldova modele de bune practici, dar și de eșecuri. „Vom arăta că integrarea europeană ne-a adus rezultate palpabile, nu ne ferim să spunem însă că am făcut și greșeli, iar acestea sunt utile R. Moldova pentru că ați putea învăța din ele", a conchis Ion Ștefanovici.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă