Vizualizări: 11870
INCASO vă invită la o lansare de carte, o carte bună!
Chisinau, 15 August 2014 — INCASO, liderul pieții de management al creanțelor mass market, este sponsor general al cărții ParaLELE, ale autoarelor Zina Zen și Vica Demici.
Lansarea mult așteptată se va desfășura sub egida editurii Cartier, la Librăria din Centru, astăzi, 15 august, ora 18:15. INCASO vine în întâmpinarea autoarelor și invită lumea bună la un eveniment frumos, cu oameni frumoși, cu minți enigmatice.
Veaceslav MÎRZA, directorul general, susține că este o oportunitate frumoasă pentru compania INCASO să sponsorizeze asemenea evenimente culturale: “La sigur cartea va avea un success incontestabil, mai ales că autoarele cărții sunt fete talentate”.
Evenimentul a fost posibil și datorită companiei producătoare de vinuri Mimi, care nu a rămas indiferentă față de îndemnul INCASO de a se alătura acestei inițiative frumoase.
INCASO salută astfel de inițiative de lansare de carte, iar acțiunea în cauză se înscrie în șirul întreg de activități sociale la care INCASO este și va fi prezent.
INCASO - Compania nr. 1 de Colectare a Datoriilor din Moldova, este specializată în colectarea datoriilor neperformante în categoria mass market și are misiunea de a îmbunătăți cultura plăților şi nivelul de educaţie financiară în rândul populaţiei şi al agenţilor economici.
ÎM "INCASO" SRL Compania de Colectare a Datoriilor
Parte a Grupului JULIANUS INKASSO
Adresa: mun. Chișinău, str. Hâncești 138/1, MD 2070
www.incaso.md www.julianus.ee
Tel: +373 22 85 37 85,
Fax: +373 22 853765, e-mail: info@incaso.md
follow us on Facebook: http://www.facebook.com/incaso

Autor: Compania de Colectare a Datoriilor INCASO SRL
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2300
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33