Nume
Parola
Vizualizări: 7606
Bălți IT Forum 2019 va avea loc, în premieră, la Universitatea din Bălți
Bălți, 1 Mai 2019 — Consiliul pentru Dezvoltarea Strategică Instituțională (CDSI) al Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți (USARB) și Universitatea din Bălți în parteneriat cu Consiliile raionale din zona de nord a Republicii Moldova, Asociația Absolvenților Antreprenori ai USARB și mai multe companii din domeniul IT organizează, în premieră, primul forum în domeniul tehnologiei informației – Bălți IT Forum 2019. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 18 mai 2019, în incinta Sălii Polivalente a USARB.

Evenimentul va reuni peste 200 de participanţi din nordul Republicii Moldova: reprezentanți ai mediului de afaceri din domeniul IT; cadre didactice și științifico-didactice, studenți și elevi de la instituțiile de învățământ preuniversitar, profesional tehnic și universitar din zona de nord a republicii; experți IT și jurnaliști.

Organizatorii Bălți IT Forum 2019 își propun să cointereseze absolvenții instituțiilor de învățământ preuniversitar și profesional tehnic privind o eventuală carieră de specialist IT la Bălți, să prezinte realizările USARB în domeniului IT și colaborarea Universității din Bălți cu mai multe companii din domeniul IT și să ofere publicului interesat informații relevante despre aportul USARB la dezvoltarea domeniul IT în zona de nord a Republicii Moldova. Totodată, în cadrul evenimentului vor fi lansate discuții cu referire la aprofundarea colaborării USARB cu un șir de companii din domeniul IT.

Cu titulatura iniţială de Institut Învățătoresc, actuala Universitate de Stat „Alecu Russo” din Bălți a fost reorganizată din Institut Pedagogic (1953) în Universitate Regională de Stat (1992). La Catedra de matematică și informatică de la Universitatea din Bălți activează cadre didactice și științifico-didactice care pregătesc specialiști în domeniului IT deja de aproximativ 30 de ani. Universitatea are semnate mai multe acorduri de colaborare în vederea pregătirii specialiștilor în domeniul IT și a perfecționării continue a programelor de studii cu mai multe companii IT, din Bălți și Chișinău. Membrii Catedrei de matematică și informatică organizează sistematic evenimente de promovare a universității și a specialităților în domeniul IT precum: Concursul Aspirații Informatice (aspiratii.usarb.md), vizite pentru studenți la companiile din IT. De asemenea, membrii Catedrei elaborează planuri de studii la specialitățile și specializările IT și negociază stagii pentru studenți în cadrul companiilor din IT.

USARB este una dintre cele mai apreciate instituţii de învăţământ superior din Republica Moldova.